Dezvăluire ȘOC: ”Specialiștii” de la ”Apă” ar fi băgat motopompele ca să furnizeze apă din lacul pe care îl goleau - Este ceva de noaptea minții

Liberalii botoșăneni au reacționat după ce peste 100.000 de oameni au rămas fără apă la mijlocul săptămânii fără să fie preveniți pentru a-și putea face provizii.

 

Președintele  PNL Botoșani a arătat că sistarea intempestivă a dus la întreruperea cursurilor la unele școli și grădinițe și că ”nu mai are rost să vorbesc ce s-a întâmplat în căminele de bătrâni”.


”Acest lanț întreg de bâlbâieli a fost posibil din cauza unei managerieri total defectuoase la nivelul Nova Apaserv și nu pot să nu amintesc că Nova Apaserv este în subordinea Consiliului Județean Botoșani, dar am văzut ca în loc ca acea celulă de criză să se creeze la CJ, a fost plasată foarte subtil, într-un mod specific celor de la PSD, către Prefectură, când dlor trebuiau să știe de mai de mult că se fac aceste operațiuni de curățare sau cum s-o mai fi numind ele, în barajul respectiv”,


Costel Șoptică, senator PNL.


Parlamentarul a arătat că nu trebuie să fii specialist pentru a realiza gafele uriașe care au fost făcute și care au afectat masiv agenți economici de calibru, cum ar fi Rolana Tex, compania botoșăneană care în 2016 a avut cea mai mare cifră de afaceri din întreg județul. Iar asta și ca urmare a comunicării extrem de defectuoase care s-a făcut, botoșănenii fiind informați pe la 9 că se reduce presiunea, ”iar până în ora 12:00 să constați că nu mai ai deloc apă”.


”Nu trebuie să fii hidrotehnist ca să-ți dai seama că, chiar dacă ai adus alte două pompe, care să suplinească pompele inițiale, alea nu le pui ca sorb în bazinul pe care tu îl golești, deci este ceva de noaptea minții. Ei și-au propus să tragă apă dintr-un loc din care au golit. Imaginați-vă cam cât profesionist au avut într-o situație ca aceasta”,


Costel Șoptică, senator PNL.


Acesta a recunoscut că nu știee exact a cui este vina și, ca atare, a solicitat CJ, acționarul principal de la SC Nova Apaserv SA, să demareze o anchetă cât mai rapidă pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple și pentru că ”populația nu trebuie să sufere din cauza incompetenții celor de la Nova Apaserv”.

 

 


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store