Moment jenant la finalul spectacolului ”Titanic Vals” de la teatru, toată lumea s-a oprit din aplaudat - FOTOGALERIE

Teatrul Mihai Eminescu a pus în scenă sâmbătă seară ”Titanic vals”. Spectacolul regizat de Dan Tudor, venit special de la București pentru această piesă, a avut însă parte de un final jenant.

 

La final, regizorul, care a și jucat în comedia de Tudor Mușatescu, a întrerupt ovațiile și ropotele de aplauze pentru a atrage atenția câtorva spectatori din primul rând pentru modul în care s-au manifestat pe durata piesei.


”Vă rog foarte mult: rețineți că nu suntem într-un film, lucrurile pe care voi le faceți pe noi ne deranjează. Ne deranjează pentru că trebuie să ținem minte text, sunt peste 50 de pagini de text pe care trebuie să le ținem minte și din respect pentru dvs. trebuie să le spunem așa cum sunt”,


Dan Tudor, regizor.


Reproșurile acestuia, spuse totuși pe un ton împăciuitor, au vizat câțiva adolescenți, între care a și coborât.


”Dar pentru că ei sunt pentru prima dată la teatru înțelegem și asta, ne bucurăm că au ajuns și vreau ca de acum încolo să știe toți oamenii care sunt în sală că facem asta cu maximă responsabilitate”,


Dan Tudor, regizor.


În realitate însă, problemele au fost generate de un cuplu de pensionari. Mai ales bărbatul a făcut mai multe remarci cu glas tare, deși alți spectatori i-au atras atenția în mai multe rânduri.


Regizorul, care a absolvit ”actoria” la clasa Mircea Albulescu și are la activ inclusiv un doctorat, a arătat că seara de 21 octombrie este una specială pentru lumea teatrului, fiind cea în care a fost înmormântată celebra actriță Olga Tudorache.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store