DETALII șocante în cazul doctoriței de la Oncologie care lua mită de la bolnavi: Mi-am dat cuvântul că voi face un împrumut CAR și îi voi aduce banii

Pentru că nu a primit tratamentul de care avea nevoie până nu au promis bani, rudele unui pacient care a murit au sesizat procurorii.

 

Cazul doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh, șefa Secției Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, plasată în arest la domiciliu pe 25 ianuarie, după ce procurorii au acuzat-o că cerea și primea mită în mod regulat de la pacienți bolnavi de cancer, are deja un istoric la DNA.

 

Revolta soției unui pacient care a murit

 

Pe 24 iunie 2022, la Serviciul Județean Anticorupție Suceava s-a înregistrat un al doilea denunț împotriva medicului Anca Dumitrovici Ababneh. De această dată, denunțul era semnat de soția, respectiv fiica unui fost pacient al acesteia, scrie Libertatea.

 

Femeile reclamau că doctorița pretinde și primește sume de bani de la bolnavii de cancer pentru a le prescrie tratamentul, relatând ce i s-a întâmplat soțului, respectiv tatălui. 

 

Audiată de procurori, soția bolnavului a precizat că soțul ei a fost diagnosticat cu cancer la colon în anul 2018. A fost operat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, iar chimioterapia a efectuat-o la o clinică privată, tot din Iași, care se afla în relații contractuale cu casa de asigurări, tratamentul fiind decontat de stat.  Soţul său a fost pacientul clinicii private până în luna septembrie 2020. Atunci, medicii i-au recomandat să facă o pauză, urmare a unor complicații de la cateterul prin care se introducea substanța pentru chimioterapie. 

 

Prima întâlnire cu oncologul de la Suceava

 

„A considerat că este o soluţie bună, mai ales că persoana care efectua transportul soţului la clinica din Iaşi îi solicita suma de 1.200 de lei la fiecare deplasare”, a declarat anchetatorilor soția bolnavului.

 

Într-o primă fază, bărbatul a fost internat la secția Chirurgie a Spitalului Județean Suceava, unde i s-a înlocuit dispozitivul prin care i se administra tratamentul. În timp ce era internat acolo, soția a solicitat cadrelor medicale să îi recomande un oncolog care să îl ia în evidență pe soț în vederea continuării chimioterapiei la acest spital. I-a fost recomandată șefa Secției Oncologie. 

 

La o primă întâlnire cu medicul Anca Dumitrovici Ababneh, i-a prezentat istoricul medical al soțului și a întrebat-o dacă spitalul are posibilitatea să îi asigure tratamentul prescris de medicii de la Iași. 

 

 

Tratamentul, schimbat pentru că „este foarte scump și trebuie intervenții”

 

În luna aprilie 2021, după ce a obținut „transferul” de la Iași, bărbatul a început tratamentul oncologic la Suceava. După prima cură de citostatice, i-a spus soției că nu i s-a dat medicamentul prescris de oncologul de la Iași, ci altul. Am mers la doamna doctor şi a întrebat-o de ce nu i-a administrat medicamentul stabilit în urma analizei histo-patologice, respectiv „Panitumobab”, iar aceasta i-a răspuns că este foarte scump, că trebuie să facă „intervenții” în acest scop.

 

Totodată, i-a spus că este foarte bun şi „Avastin” şi o să continue cu acesta. Extras din denunț: După administrarea noului tratament, bărbatul a început să se simtă tot mai rău. A continuat să se prezinte la spital potrivit planificării, până în luna august 2021. Pe 13 august, după externarea de la ședința de chimioterapie, bărbatul a început să se simtă tot mai rău. Starea i s-a agravat două zile mai târziu, când nu mai putea să vorbească. Speriată, soția a sunat-o pe doctorița Anca Dumitrovici Ababneh, care i-a recomandat să chema salvarea.

 

I-au cedat rinichii

 

Potrivit datelor menționate în denunț, bărbatul a fost internat la Secția de Nefrologie, rinichii fiindu-i afectați din cauza tratamentului oncologic. După ce starea de sănătate s-a ameliorat, bărbatul a fost externat pe 6 noiembrie, tratamentul oncologic fiindu-i întrerupt în vederea recuperării rinichilor. Ulterior, familia a solicitat o opinie de specialitate și unui medic de la o clinică privată din București. Acesta, susține soția, le-a comunicat că tratamentul inițial, stabilit de medicii ieșeni, nu trebuia modificat.  S-au întors la Suceava și au continuat demersurile pe lângă șefa Secției Oncologie, sperând că obțină tratamentul indicat. De fiecare dată i se spunea să mai aștepte și să revină peste două săptămâni. După o astfel de vizită, când a ieșit din cabinetul doctoriței, a început să plângă pe hol. 

 

„Ai dat plicul?”

 

Întrebată de ceilalți pacienți ce i s-a întâmplat, femeia a povestit că este amânată de medic, în timp ce soțul așteaptă tratamentul. „Ai dat plicul?”, a întrebat-o unul dintre bolnavi care, în trecut, împărțise același salon cu soțul ei. Surprinsă, femeia a întrebat despre ce plic este vorba. Atunci, cei 6-7 pacienți care așteptau la ușă i-au spus că „trebuie pus 200 sau 300 de euro într-un plic şi să îl dea doamnei doctor pentru a beneficia de tratament corespunzător”. 

 

Când a ajuns acasă şi i-a povestit soţului, acesta şi-a amintit că, în cadrul discuţiilor din saloane, când era internat pentru chimioterapie, ceilalţi pacienţi se exprimau la modul că „iar m-a ușurat doamna doctor de 200”.

 

La Iași, o altă optică: „Dacă cineva vine cu atenții, chem poliția”

 

Nu i-a venit să creadă că un medic poate primi mită de la un bolnav aflat în stare atât de gravă. Femeia le-a declarat anchetatorilor că în cei doi ani cât soțul ei a fost tratat la Iași nu a dat niciun leu mită medicilor.  Ea a povestit că profesorul care a efectuat operația îi avertiza pe pacienți să nu îndrăznească să vină vreunul dintre ei sau cineva din familie „cu plicul”, pentru că dacă se va întâmpla aşa ceva, va chema poliţia.

 

„Ne asigura că toţi pacienţii vor fi trataţi cât de bine se poate şi că nu avem de ce să oferim nimănui nimic”, a precizat femeia.

 

CLICK aici pentru materialul integral...