Prins de două ori beat la volan, ”cumințit” în Penitenciarul Botoșani

Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Botoșani, miercuri după-amiază.

 

Asta după ce pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

În luna mai a anului 2022, bărbatul din Suceava a fost prins în trafic în timp ce conducea un autoturism marca VW Golf.

 

Asta, scrie monitorulsv.ro, deși figura cu permisul anulat după ce fusese condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cătălin G. era și băut, etilotestul indicând concentrația de 1,03 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

 

După cazul din mai 2022, inculpatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului, cu precizarea importantă că se afla deja în termenul de încercare al unei prime infracțiuni.

 

Același individ a fost protagonistul unui alt incident în trafic în anul 2021. Astfel, în martie 2021, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești, în urma unui apel la 112, s-au deplasat în zona drumului comunal Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar la un moment dat s-au intersectat cu mașina suspectă, efectuând semnale de oprire. Șoferul și-a continuat deplasarea, fiind urmărit pe o distanță de circa 4 kilometri.

 

La un moment dat, pe drumul comunal Sihăstria Putnei, şoferul fugar a oprit mașina pe mijlocul drumului și a coborât de la volan, fiind ajuns imediat de polițiști. Suspectul s-a manifestat agresiv și a refuzat să se legitimeze, astfel că s-a intervenit în forță pentru imobilizarea sa. Dus în cătușe la Secția de Poliție Gălănești, Cătălin G. a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea de probe biologice, la Spitalul municipal Rădăuți.

 

Ulterior, a fost trimis în judecată, iar magistrații de la Judecătoria Rădăuți l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de doi ani pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice. Noile infracțiuni comise în termenul de încercare nu aveau cum să-l mai scape de sucevean de pușcărie.