Debut de şedinţă dureros la CJ, aleşii cu capetele plecate - FOTO

Început trist de şedinţă astăzi la Consiliul Judeţean; decesul consilierului judeţean Ionel Nenişcă a schimbat ritualul întrunirilor aleşilor.

 

Astfel, după ce s-au intonat imnurile României şi Uniunii Europene, preşedintele CJ, Costică Macaleţi, a cerut colegilor să păstreze un moment de reculegere în memoria celui decedat sâmbătă din cauza unei boli incurabile.


Consilierii s-au ridicat de pe scaune şi după câteva zeci de secunde, în care au stat cu capurile plecate, şeful CJ le-a mulţumit.


Totodată, le-a adus la cunoştinţă că înmormântarea are loc marţi, de la 12:00, la Darabani şi că toţi cei care doresc se pot alătura delegaţiei de la CJ care va pleca la 10:30 din faţa Palatului Administrativ.