Dana Nălbaru s-a pocăit, întâmplarea dintr-un hotel din Botoșani care i-a schimbat viața: Mi-a fost rușine de mine!FOTO&VIDEO

Fosta interpretă a povestit despre pasul pe care l-a făcut la 33 de ani.

 

Fosta solistă a trupei Hi-Q, Dana Nălbaru, a povestit în podcast-ul „Fain & Simplu” realizat de Mihai Morar cum a ajuns pocăită, dar și ce i-a adus această etapă din viața ei.

 

„Eu nu sunt făcută pentru a fi persoană publică (...). Sunt pocăită și îmi doresc să mă pocăiesc și mai mult, astfel ca în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele”, a povestit Dana, pentru podcast-ul realizat de Mihai Morar.

 

Dana Nălbaru a mărturisit că a învățat că poate fi fericită cu puține lucruri.

 

„Am învățat că poți trăi în lume, dar nu cu lumea”, a mai declarat Dana.

 

Dana Nălbaru a povestit, în podcast-ul lui Mihai Morar, despre întâmplarea care i-a marcat viața, petrecută într-un hotel din Botoșani.

 

Artista ajunsese la Botoșani pentru un concert. Plecată deja pe calea credinței, Dana Nălbaru a mărturisit că drumul până în nordul țării a fost unul extrem de dificil, fapt care i-a zdruncinat încrederea în decizia pe care avea să o ia, aceea de a se boteza. Însă în camera de hotel s-a întâmplat un lucru cu totul neașteptat. (vezi video jos de la min. 1.01.00)

 

”Începusem să am îndoieli că e bine ceea ce fac. Am plecat la Botoșani la un concert. În ziua aceea s-a stricat mașina, am stat vreo 14 ore pe drum, era foarte cald și eram extrem de supărată. Mi-am spus în sinea mea: Hai, măi, ce cad eu de la credință? Dacă nu mai ești ortodox se spune că ai căzut de la credință. Am zis că gata, nu mă mai botez”, a mărturisit Dana Nălbaru.

 

Întâmplarea din camera de hotel avea să îi schimbe viața, după cum a mărturisit artista.

 

”Am ajuns la Botoșani, am mers în camera de hotel. Am deschis televizorul, nimic interesant. Hai să iau Biblia, o aveam la mine. Eram hotărâtă să nu mă mai botez. Am deschis Biblia și mi-a căzut pe piept o bucată de carton gros. Erau scrise două versete, din Matei scria versetul ”Cine vine la mine din inima lui vor curge râuri de apă vie”. Mi-a fost rușine de mine, mi-am dat seama că Dumnezeu a știut că vine momentul în care eu mă voi îndoi. Zi de zi deschisesem Biblia și nu văzusem acel carton”, a povestit Dana Nălbaru.

 

La podcast-ului „Fain și Simplu”, Dana Nălbaru a vorbit și despre momentul în care băiețelul  ei s-a îmbolnăvit, anul trecut, în ianuarie, și a trecut printr-o operație grea, în care ea și soțul ei, Dragoș Bucur au crezut că o să-l piardă.

 

„Nu am fost disperată, am avut cu adevărat credință că lucrurile vor fi bine. M-am pus pe genunchi și m-am rugat. Și am știut că el va fi bine, pentru că atunci Domnul a vorbit”, a mai spus ea.

 

Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur sunt părinţii a trei copii. Sofia, Roxana și Kadri, mezinul familiei. Vedetele au optat pentru o formă de educaţie neconvenţională, motiv pentru care copiii lor nu sunt înscrişi în sistemul de învățământ românesc, scrie Adevărul.