Controale de weekend cu jandarmi și polițiști: Zeci de botoșăneni amendați

Misiunea efectivelor MAI a vizat ordinea publică, însă majoritatea sancțiunilor au prevăzut încălcarea unor norme de conviețuire socială.

 

În acest weekend, efectivele de jandarmerie au executat misiuni de ordine publică atât la manifestările publice cu caracter cultural-artistic organizate în județul Botoșani cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii, cât și la mai multe competiții sportive.

 

De asemenea, jandarmii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională independent sau împreună cu polițiștii botoșăneni, în cadrul acțiunilor Blocada.

 

Au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, majoritatea pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (consum de băuturi alcoolice în spațiul public, provocarea și participarea la scandal, tulburarea liniștii publice, refuz de legitimare).