Ce semnificație are Botezul bebelușului și ce simboluri se regăsesc în Slujba Botezului?

(P) Botezul este o Taină importantă în Biserica Ortodoxă și acesta se face după 40 de zile, după ce noul născut a venit pe lume.

 

Ziua Botezului nu este considerată doar ziua în care noul născut devine un membru al Bisericii, i se spală păcatul strămoșesc și devine un protejat al Duhului Sfânt dar este și momentul în care acesta primește darul Luminii lui Hristos.


În această zi, părinții spirituali ai copilului sau nașii, mărturisesc pentru el, credința în Hristos dar promit și o viață curată, în locul pruncului.


Slujba Botezului este formată din 2 părți: una de alungare a spiritelor rele și a două, cea a botezului propriu zis.


Tainele Bisericii, ascund simboluri incredibile, iar fiecare gest, cuvânt sau obiect folosit în timpul slujbelor importante ale Bisericii, au o simbolistica anume.


Iată care sunt cele mai importante simboluri cuprinse în Slujba de botez.

 

Apa este un simbol al curățării de păcat dar și al purității.

 

Cristelnița simbolizează atât apa Iordanului în care a fost botezat Hristos, dar și mormântul din care a renăscut.

 

Tripla scufundare. Cel mic este scufundat de 3 ori în apa pentru că aceasta înseamnă moartea, îngroparea dar și învierea împreună cu Hristos.

 

Crișma sau pânza albă cu care este acoperit bebelușul după ce este scos din apă, simbolizează veșmântul de lumină primit de la Duhul Sfânt. Îmbrăcămintea albă mai simbolizează și curăția dar și virtutea la care este chemată orice ființă umană.

 

Uleiul reprezintă simbolul unirii Duhului Sfânt cu ființa umană și întărirea credinței.

 

Mirungerea simbolizează  ungerea ”aleșilor lui Dumnezeu”.

 

Lumânarile de botez, atât cea mare pentru cât și cele mici ținute de nași și părinți îl simbolizează pe Hristos are a înviat, adică trecerea de la moarte, la viață.

 

Înconjurarea mesei de către nași și părinți sub forma unei hore, simbolizează bucuria în Biserică, că un nou prunc s-a născut și că acesta este o parte din Biserică.

 

Așezarea pruncului în fața Altarului, reprezintă că noul născut stă în fața Ușilor Raiului, de unde nașul îl ridică și promite că îl va duce pe calea dreaptă pentru a intra în Împărăția Cerurilor.

 

Tunderea semnifica schimbarea înfățișării fizice și primirea unui chip nou, dar și o primă jertfă adusă de prunc lui Dumnezeu. Copilului i se taie păr din 4 părți, în forma unei cruci, care este fie păstrat de către părinți, fie aruncat în cristelniță.

 

Hainele noi reprezintă lepădarea de omul vechi și îmbrăcarea în haina lui Hristos, haină curată și pură.

 

De ce se cumpără haine noi pentru Botez?


Botezul semnifică și intrarea bebelușului într-o lume nouă iar acesta nu poate intra oricum, ci foarte frumos îmbrăcat. Din acest motive fetițele sunt îmbrăcate în rochițe, iar băieții în costum, pentru a sărbători acest nou început, cum se cuvinte.


Vezi cele mai frumoase rochite botez fete pe CelMic.ro. Alege  rochițe elegante sau costume populare, care o vor face pe cea mică botezată să arate cu totul deosebit.


    
Hainele pentru botez trebuie să fie cumpărate de către nași, pentru că după partea în care spiritele rele au fost alungate, nașa îl dezbracă pe cel mic de tot, ceea ce semnifică dezbrăcarea de omul vechi și îmbrăcarea cu haine noi - transformarea în noul om, pur, credincios.