Botoşaniul a rămas fără vaccin contra „porcinei”

 

Vaccinare-gripa-porcina-Botosani-2-508x381Judeţul a epuizat toate dozele de vaccin Cantgrip primite de la Ministerul Sănătăţii. Botoşaniului i-au fost repartizate în total 32.000 de doze, care au fost distribuite atît medicilor de familie, cabinetelor şcolare, cît şi instituţiilor cu risc ridicat, precum spitale, poliţie, pompieri, serviciile publice deconcentrate. „În totalitate medicii de familie au terminat dozele repartizate”, a declarat Ecaterina Chihaia, epidemiolog şef al Direcţiei de Sănătate Publică. Autorităţile sanitare susţin însă că lipsa vaccinului nu se va perpetua prea mult timp. Au solicitat deja Ministerului Sănătăţii alocarea a încă 20.000 de doze de vaccin. Acestea ar urma să ajungă marţi la Botoşani, astfel încît miercuri să poată începe distribuirea lor în judeţ. Cu tot cu dozele care urmează să vină săptămîna viitoare s-ar vaccina aproximativ 11% din populaţia judeţului.