Botoșănean ridicat din spital în cătușe și dus direct la pușcărie

Tânărul de 31 de ani va sta mai bine de trei ani în închisoare.

 

La data de 14 martie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale –Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui tânăr de 31 de ani, din comuna Coțușca, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Darabani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

 

Tânărul a fost depistat într-o unitate spitalicească, însă prezența sa în locul respectiv nu a fost ca urmare a unei urgențe.

 

Astfel, acesta a fost reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.