Artiști pentru Ucraina, spectacol umanitar la Teatrul ”Vasilache”

Accesul publicului la spectacol este gratuit, spectatorii având posibilitatea de a susţine proiectul prin intermediul unei minime donaţii umanitare de 20 lei.

 

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache” – Studioul de Teatru pentru Tineret, în colaborare cu SC Televiziunea Locală TELEM SRL și Asociația ”Grup Civic” Botoșani îşi dau mâna ca prin intermediul spectacolului de teatru să-şi aducă contribuția la efortul comun al naţiunii române de a veni în ajutorul cetăţenilor Ucrainei refugiaţi în urma catastrofei umanitare care se petrece în momentele astea în Ucraina datorită agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra vecinilor şi prietenilor noştri.

 

Astfel, în contextul acestui spirit umanitar colectiv, sâmbătă, 19 martie 2022, de la ora 18:00, va fi prezentat spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”.

 

În distribuţie: Silvia Răileanu.
Adaptare text de Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor
Voce text: Cezar Amitroaei
Montaj şi procesare video – Florin Petrosceac.