Bogdan Hossu sesizat cu privire la declaraţiile lui Marius Oroşanu

 


Conducerea Sindicatului Impact a reacţionat la declaraţiile făcute de preşedintele Filialei Judeţene a Cartel Alfa Botoşani, Marius Oroşanu, printr-o sesizare verbală a Federaţiei Pro Asist, prin care a adus la cunoştinţă faptul că fostul lider al organizaţiei le-ar aduce prejudicii de imagine. În acest condiţii, prin vocea preşedintelui Radu Liţă, a fost formulată o altă sesizare scrisă, de această dată liderului naţional al Cartel Alfa, Bogdan Hossu. „Federaţia Naţională din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS Pro Asist protestează şi doreşte să vă atragă atenţia solicitîndu-vă să luaţi de urgenţă măsuri asupra unei atitudini fără precedent şi care considerăm că aduce prejudicii unui sindicat membru al federaţiei noastre şi totodată afectînd imaginea sindicală şi cea a confederaţiei”, se arată în adresa emisă. Temeiul acestei plîngeri îl constituie interviul apărut în publicaţia online Botoşăneanul.ro, prin care Marius Oroşanu aduce critici dure structurii de conducere a Sindicatului Impact vis a vis de negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Echipa de negocieri susţine că a depus toate eforturile necesare pentru încheierea CCM-ului, în acest sens fiind chiar declanşat conflictul de muncă care a dus la arbitraj. Însă, din cauza legislaţiei în vigoare, negocierile au decurs anevoios, sindicaliştii care reprezintă instituţiile bugetare, fiind nevoiţi să renunţe la mai multe drepturi financiare care au fost negociate în contractele anterioare. „Nu mai putem tolera asemenea atitudine din partea unui preşedinte de filială a CNS Cartel Alfa, care după părerea noastră ar trebui să sprijine prin orice mijloc conducerile sindicatelor în procesul de negociere şi să nu critice şi mai ales să o facă şi public. Nu este prima oară cînd Marius Oroşanu comite asemenea abuzuri. Renegat de federaţie în cele din urmă şi mai curînd şi de propriul sindicat, nu face decît să dezbine şi să compromită mişcarea sindicală acum cînd este mai mare ca oricînd nevoia de unitate şi solidaritate. O face în calitate de salariat al CNS Cartel Alfa, plătit din banii noştri, banii federaţiilor şi ai sindicatelor din bază, asemenea unui politician de cea mai joasă speţă. Am încercat să ţinem sub tăcere pînă acum toate neregulile financiare lăsate la federaţie şi altele, pentru că detestăm circul. Solicităm ca pentru aceste abuzuri să fie pus în Comisia de Disciplină a CNS Cartel Alfa. La cererea dv. putem detalia şi dovedi aceste afirmaţii. Subliniem faptul că lui Marius Oroşanu şi Irinei Mihalache li s-a retras calitatea de militant sindical  de către FNS PRO Asist, aceştia nemaifiind membri  ai Sindicatului Impact. În speranţa că sesizarea noastră nu va rămîne fără răspuns, vă mulţumim pentru înţelegere”, se mai arată în sesizarea emisă.