Bogdan Cărăușu și-a depus candidatura la CL: Dacă botoșănenii vor un om pe care să-l tragă la răspundere, eu sunt ăla VIDEO

Ziua de luni a fost aceea de depunere a candidaturilor. Birourile electorale au lucrat la foc continuu la studierea dosarelor depuse de aproape toți candidații de la alegerile locale din 2020.

 

A fost la Biroul Electoral de Circumscripție și Bogdan Cărăușu care candidează independent la un loc în plenul municipal.

 

Iată mesajul lui adresat botoșănenilor:

 

„În sfârșit, putem avea o variantă la Botoșani în sensul că odată cu candidatura mea avem un precedent al unui om care, nu o spun doar eu, ci au spus-o și participanții de sâmbătă la conferință, are 5 ani de fapte în spate. Fapte verificabile, proiecte încheiate, tineri implicați, acțiuni concrete.

 

„Iar toate aceste lucruri ar trebui să conteze pentru botoșănenii care sunt sătui de vorbe, sătui de 30 de ani de minciuni, de promisiuni continue, inclusiv de la cei care au deținut pârghiile puterii în mâini, botoșănenii sunt sătui să audă de la ei minciuni.

 

Așadar, consider că dacă mesajul meu va ajunge la botoșănenii care vor într-adevăr un om pe care să-l poată trage la răspundere ulterior, eu sunt acela”,

Bogdan Cărăușu, candidat independent CL Botoșani

 

Candidatul independent are nevoie de 3.000 de voturi pentru a accede în Consiliul Local.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store