Astăzi, 20 Noiembrie 2023, se lansează NOA - Partidul pentru Natură, Oameni și Animale.
Reprezentanți și activiști din societatea civilă, alături de cetățeni care cred într-o Românie civilizată, în care oamenii trăiesc în armonie cu natura și animalele, se unesc într-o mișcare politică de care România are nevoie în acest moment. De astăzi, ei sunt reprezentați de NOA, Partidul pentru Natură, Oameni și Animale.
Partidul NOA promoveză respectul pentru orice formă de viață, empatia, corectitudinea și implicarea civică. Considerăm că preocuparea și respectul pentru Natură, Oameni și Animale sunt obligatorii în orice societate civilizată.
NOA, printr-o abordare onestă, strategică și colaborativă, urmărește să îmbunătățească politicile publice și legislația privind natura,oamenii și animalele. NOA își propune să readucă competența, educația, decența, compasiunea și etica ca valori de bază ale societății noastre.
„Astăzi este un moment mult așteptat de toți cei care vor o Românie mai bună și mai civilizată, o Românie prietenoasă cu natura, oamenii și animale. A venit momentul să fiți auziți și reprezentați! Nu avem timp de pierdut! Natura este în colaps, oamenii din toate categoriile sociale au nevoie de sprijin din partea politicienilor, iar animalele trebuie să ajungă în poziția de a fi respectate și a li se recunoaște drepturile. Pentru noi este o continuare firească a activității civice și de voluntariat realizate până acum și suntem deosebit de încrezători că NOA îi va inspira pe toți cei care împărtășesc valorile noastre, să se alăture mișcării NOA și să candideze alături de noi”,
Lucian Rad, președinte interimar NOA.
NOA consideră că mediul înconjurător trebuie păstrat cât mai curat, pentru a ne bucura de o viață sănătoasă, atât noi cât și generațiile viitoare. NOA susține ideea unei democrații transparente, în care nevoile, vocea și aspirațiile cetățenilor să fie cu adevărat ascultate și respectate. NOA crede că respectul pentru viața și bunăstarea animalelor reprezintă un etalon al oricărei societăți civilizate. Acest lucru începe cu respectarea drepturilor și demnității lor, ținând contcă animalele sunt ființe sensibile, care simt frica și durerea, la fel ca și oamenii.
Următorii pași pe care se va concentra partidul NOA vor fi dezvoltarea filialelor și a listelor de membri candidați, în cât mai multe județe, pentru a face din NOA o mișcare politică importantă la nivel national.