ASTĂZI: Razie a polițiștilor rutieri în Botoșani, amenzi și permise reținute - FOTOGALERIE

Rapid și eficient, așa au acționat în această dimineață polițiștii rutieri în municipiul Botoșani. În doar o oră au fost oprite 114 mașini, acordate amenzi și reținute permise de conducere.

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani şi Serviciului de Investigaţii Economice au acţionat în această dimineaţă, în intervalul 06:30-07:30,  pe strada Sucevei, din municipiul Botoşani.

 

Acțiunea s-a derulat în baza unui plan de acţiune al Serviciului Rutier Botoşani şi Serviciului de Investigaţii Economice, pentru  prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi al vitezei peste limita legală.

 

Acţiunea a vizat în mod special conducătorii autovehiculelor de transport persoane.

 

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost verificaţi 114 conducători auto, toţi fiind testaţi cu aparatul alcooltest.

 

Au fost reţinute două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

 

În urma neregulilor constate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.500 de lei.

 

Astfel de acţiuni inopinate vor fi desfăşurate şi în perioada următoare, pe celelalte bariere ale oraşului.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store