Se întâmplă la Botoșani: Polițist cercetat pentru ULTRAJ

Ce se întâmplă când un polițist este oprit în trafic de un alt polițist? Asta după ce din mașina agentului de poliție se desprinde o portieră!

 

O întâmplare mai puțin obișnuită a avut loc la Dorohoi, unde polițiștii au avut de a face cu un șofer recalcitrant, care i-a amenințat și a refuzat să fie testat cu etilotestul. Ulterior au aflat că este vorba chiar de un coleg de-al lor.

 

În ziua de 23 august 2019, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul ca de la o autoutilitară care circula pe o stradă din oraș s-a desprins o portieră, aceasta ajungând pe trotuar, în timp ce autoutilitara și-a continuat deplasarea.

 

Polițiștii au ajuns la locul în care s-a produs incidentul. În timp ce efectuau cercetări cu privire la cele sesizate, în locul respectiv a oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Dorohoi.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul ca este vorba despre autovehiculul de la care s-a desprins portiera in timpul deplasării.

 

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta avut un comportament recalcitrant față de polițiști, adresându-le amenințări.

 

În fapt, cel care se afla la volanul autoutilitarei era agent de poliție din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi, care era în timpul liber și conducea autovehiculul personal.

 

La nivelul Inspectoratului de Politie al Județului Botoșani a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de recoltare de probe biologice si ultraj, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store