Valeriu Iftime a făcut radiografia patronilor din SuperLiga. Cum se vede omul de afaceri din Botoșani în raport cu Gigi Becali, Dan Șucu, Neluțu Varga sau Mihai Rotaru.
Valeriu Iftime a vorbit despre cei mai tari patroni din fotbalul românesc. Șeful de la FC Botoșani a dezvăluit ce relație are, de fapt, cu Gigi Becali, omul care a transferat cei mai mulți jucători de la echipa sa, informează fanatik.ro.
Valeriu Iftime este unul dintre cei mai ambițioși patroni din SuperLiga, competiție în care echipa sa, FC Botoșani, joacă începând cu sezonul 2013-2014. Pentru moldoveni, cel mai greu campionat a fost cel precedent, în care doar barajul cu CS Mioveni i-a salvat de la retrogradare.
Întrebat care este omologul din prima ligă cu care se aseamănă, Iftime n-a stat pe gânduri.
„Am ceva din domnul Becali de a reacționa la cald foarte repede. Mie-mi place domnul Becali. Are ceva uman în el!
Dar să nu intri în relații financiare cu dumnealui, să nu te contrezi cu dumnealui. E destul de violent în limbaj. Dar în zona asta religioasă are o căldură umană specială.
Mulți oameni spun, ‘Ce domnule? Stai de vorbă cu domnul Becali?!’. Nu-i deloc așa. Domnul Becali are ceva special”, a declarat Valeriu Iftime, conform gsp.ro.
Pe lângă Gigi Becali, iftime crede că rezonează și cu Mihai Rotaru și Dan Șucu. În schimb, patronul lui FC Botoșani nu se dă în vânt după Neluțu Varga.
„După care am ceva analitic din domnul Rotaru. El mi se părea foarte atent, foarte analitic. Are tot felul de lucruri care le poziționează. Cred că știu ceva din domnul Șucu. El fiind corporatist. În rest, nu mă regăsesc. Nu mă regăsesc cu cel de la Cluj.
(n.r. – L-ați cunoscut?) L-am văzut o singură dată pe Nelu Varga. Pe domnul Mititelu eu îl compătimesc, dar am vorbit de două ori. Mi se pare că pune extrem de mult suflet.
Aici e o chestiune la care trebuie să o decriptăm mult mai greu. Adică nu poți să spui Mititelu. Cheltuie foarte mulți bani. Pune un suflet fantastic. Pe domnul Mititelu în apreciez”, a adăugat viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani.
(Foto: gsp.ro)