Manciu Denisa Rebeca este o fată minunată de 15 ani, plină de visuri și dorința de a trăi o viață normală, ca orice adolescentă.
Însă, de la vârsta de doar 5 ani, Denisa duce o luptă grea cu o afecțiune care i-a schimbat întreaga copilărie: scolioza dorso-lombară severă. O boală care nu doar că i-a afectat dezvoltarea, dar i-a furat libertatea de a se bucura de lucrurile simple și frumoase pe care ar trebui să le trăiască orice copil.
În acești 10 ani de luptă neîntreruptă, a încercat tot ce a fost posibil. Denisa a făcut terapie de kinetoterapie, Bowen, yumeiho și Schroth, a purtat corset în speranța că aceste tratamente o vor ajuta să-și redobândească sănătatea. Dar, din păcate, scolioza ei a avansat dramatic. Astăzi, coloana ei are un unghi de 134 de grade, o cifră care o împiedică să ducă o viață fără dureri, îi limitează respirația și îi afectează grav calitatea vieții.
Singura șansă pe care Denisa o are pentru a scăpa de această suferință este o operație complexă la Spitalul Monza din București, efectuată de domnul doctor Alexandru Thiery.
Această intervenție chirurgicală, care i-ar putea reda normalitatea și speranța, are un cost enorm: 49.000 de euro. Pentru familia noastră, această sumă este imposibil de atins. Dar pentru Denisa, această operație înseamnă totul: înseamnă o viață fără durere, șansa de a respira liber și de a-și urma visurile.
Denisa visează să devină medic psiholog, pentru a ajuta la rândul ei alți oameni care, la fel ca ea, trec prin momente de grea suferință. Este o fată incredibil de puternică și plină de compasiune, care, deși a trăit ani întregi în durere, își dorește să se dedice ajutării celor din jur. Dar, pentru a-și îndeplini acest vis, are nevoie de ajutorul nostru. Are nevoie de o șansă la viață.
„Ne îndreptăm către voi, cu inima plină de speranță, și vă rugăm din tot sufletul să ne ajutați să strângem suma necesară pentru operație. Fiecare contribuție, oricât de mică, înseamnă pentru Denisa un pas mai aproape de o viață fără suferință, o viață în care să-și poată urma visurile și să devină un exemplu de putere și curaj. Ajută-ne să îi redăm copilăria și șansa de a-și îndeplini visurile! Orice donație contează, iar sprijinul vostru poate transforma suferința Denisei într-o poveste de speranță și vindecare.”, au transmis reprezentanții Asociației „Salvează o inimă”.
Donații se pot face în conturile de mai jos:
Asociația „Salvează o Inimă”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Conturi bancare
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EURO: RO28BTRLEURCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
Banca: Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transfer: DENISA MANCIU
Împreună putem face minuni!
Cu recunoștință,
Echipa Asociației "Salvează o inimă"