Aproape de ABANDON: Povestea Mihaelei, tânăra pentru care viața a început după ce a născut: Ai mei nu mă primesc acasă cu copilul - GALERIE FOTO

Tinere, singure, speriate, doar cu gândul la abandon. Așa sunt cele mai multe fete care vin din mediul rural și ajung să dea naștere unor copii nevinovați, adesea făcuți din pură întâmplare. La Centrul Maternal Micul Prinț ajung unele dintre femeile care se văd nevoite să accepte rolul de mamă, deși nu se simt pregătite.

 

Drumul de la abandon la păstrarea copilului în ciuda tuturor opreliştilor

 

Am vorbit de curând cu Mihaela, o mămică de 27 de ani din judeţul Botoșani care la naștere a vrut să-și abandoneze băiețelul. Era sigura soluție pentru ca bebelușul să fie crescut în condiții normale, după spusele ei.

 

Acasă, în Frumușica, rămase în casa în care a crescut, mama sa și fratele său, care nu erau de acord cu cel mic şi nici spațiul nu-i permitea să-l crească așa cum este normal.

 

Se vedea neputincioasă, singură, nepregătită și nu avea decât un singur gând, acela de a-i găsi lui Marius Marian, băiețelul său, o mamă capabilă, căci ea nu considera că poate avea grijă de fiul său.

 

Acum, la trei luni de la naștere, am găsit-o fericită și optimistă, iar gândul că acum ceva timp voia să-și abandoneze copilul i se pare cea mai mare prostie pe care nu-i vine să creadă că a avut-o în minte.

 

Mihaela se consideră acum o mamă bună pentru fiul său. Cu lacrimi în ochi, emoționată, dar cu zâmbetul pe buze, ne-a spus cum a început totul și cât de mult au ajutat-o atât asistentele de la maternitate, cât și cele din centrul dedicat mamelor.

 

”Mă numesc Mihaela și am 27 de ani. Am născut la maternitate și de la maternitate, doamnele directoare m-au adus aici.”

Ne-a spus Mihaela

 

"Ai mei nu mă primesc acasă cu copilul"

 

Tânăra mama a ajuns la Centrul Maternal Micul Prinț după ce a avut tăria de a împărtăși asistentelor de la maternitate povestea sa de acasă și ce avea să o aștepte dacă se întoarcea în satul său. Ele au decis că este cazul ca Mihaela să locuiască la centru.

 

”Am povestit doamnelor unde mă duc după, că ai mei nu mă primesc acasă cu copilul și am ajuns aici.”

A adăugat tânăra

 

Pentru ea, a fost un mare noroc. A învățat cum să aibă grijă de copil, dar și de ea și cel mai important lucru, a renunțat la abandon. Pentru totdeauna!

 

”Aici am învățat multe lucruri, cum să am grijă de mine, cât și de copil și în prim plan a fost copilul. Aveam în plan să-l dau spre adopție la un asistent maternal, dar cu ajutorul doamnelor de aici, a întregului personal…”

Ne-a povestit Mihaela

 

Centrul Maternal Micul Prinț a devenit casă după trei luni și o săptămână de când Mihaela a venit pentru prima dată. Așteaptă să plece la adevărata sa locuință, pusă la dispoziție de nașa copilului, o persoană care s-a oferit să îi ajute.

 

Mihaela a prins curaj, iar alături de tatăl copilului, care momentan este plecat din țară, vrea să-și întemeieze o familie pentru a-i oferi lui Marius educația necesară.

 

”Să nu-și piardă răbdarea, cu timpul și ușor se rezolvă toate” este mesajul pe care Mihaela, mama care se gândea la abadon îl are pentru tinerele care se gândesc, din păcate, la această variantă.

 

Pentru 1.200 de copii au Statul Român drept părinte

 

Situația abandonului în România este una alarmantă. În județul nostru, anul trecut peste 1.200 de copii se aflau în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, adică sunt crescuţi de Statul Român.

 

Din fericire, doar un singur copil a fost abandonat în spital. Cel mai trist este că mulți minori sunt lăsați de părinți în mod voit rudelor sau apropiaților pentru că ei muncesc în străinătate.

 

Aproape 5.000 de copii stau departe de părinții lor din acest motiv.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL: