Antrenorul Iașului, euforic după victorie: E vreme de haine de muncitor 

Tony da Silva a avut un discurs genial după Poli Iaşi – FC Botoşani 1-0. 

Antrenorul celor de la Poli Iaşi a lăudat spiritul de luptă al echipei în derby-ul Moldovei.

 

„Botoșani a încercat până la final”

 

 

Antrenorul celor de la Poli Iaşi a spus că jucătorii trebuie să muncească în continuare şi că nu trebuie se se relaxeze.

 

 

Noi am avut mai multe oportunități, Botoșani a încercat până la final. Noi trebuia să dăm golul doi. A lipsit ultima pasă, ultima centrare, am avut și bară, important e că am luat 3 puncte, primele din campionat. Săptămâna trecută am jucat top și nu am luat puncte. Azi am făcut un meci bun, mai avem lucruri de reglat, dar importantă e victoria, crește încrederea, omogenitatea.

 

De 6 ani jumate, Iași nu câștigase cu Botoșani. Am câștigat azi. Voiam asta pentru a crește încrederea, erau sponsori la stadion azi, era important să câștigăm. Dar am câștigat doar un meci, nu e vreme de costum, e vreme de haine de muncitori.

 

Noi trebuie să fim mai buni, nu sunt mulțumit. Niciodată nu o să fiu mulțumit, chiar dacă le-am zis băieților să zâmbească, pentru că am luat 3 puncte. Pentru mine, vedeta echipei e echipa”, 

Tony da Silva după Poli Iaşi – FC Botoşani 1-0, la digisport.ro.

 

„Nu a fost niciun război”

 

 

Tehnicianul a vorbit şi despre scandalul de la finalul partidei cu Ţigănaşu şi a dat asigurări că totul s-a rezolvat între cei doi.

 

Se mai întâmplă la fotbal, ne-am împăcat apoi. Asta este, nu am nimic cu băiatul, le doresc succes. Cine nu a jucat fotbal nu înțelege fazele astea. Ambele echipe au vrut să câștige, nu au fost niciun război. Ne-am salutat la final, ne-am cerut scuze. Există adrenalină la fotbal, face parte din fotbal”, a mai spus Tony.

 

Poli Iași – FC Botoșani 1-0. Bordeianu i-a adus cele 3 puncte lui Tony 

 

Ieşenii au început tare meciul cu FC Botoşani şi după şutul lui Talison, din minutul 3, Todoroski a trimis în careu, iar Bordeianu a deschis scorul în minutul 7. După cinic minute, Talison a intrat în careul oaspeţilor, a şutat însă portarul Eduard Pap, a respins. Gazdele au controlat meciul în continuare, iar Samayoa (min. 47) şi Talison (min. 61) au ratat ocazia de a majora avantajul de pe tabelă.

 

 

Chică-Roşă a consumat cea mai mare ocazie a oaspeţilor, cap peste poartă în minutul 67, iar meciul s-a încheiat cu victoria lui Poli Iaşi, 1-0 cu FC Botoşani, nu înainte ca pe final să fie şi un conflict între jucătorii celor două echipe, produs de Ţigănaşu, care s-a ciocnit de antrenorul Tony da Silva, iar acesta a căzut la pământ. Conflictul a fost aplanat şi arbitrul Florin Andrei nu a acordat decât cartonaşe galbene. Este prima victorie a sezonului pentru ieşeni, în timp ce elevii lui Bogdan Andone rămân fără puncte după două etape.