Antrenorul de la FC Botoșani, înaintea meciului cu Hermannstadt: Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământVIDEO

Antrenorul de la FC Botoșani, Bogdan Andone, a prefațat partida cu Hermannstadt de duminică, 28 ianuarie 2024, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Bogdan Andone a declarat că este un meci extrem de important întrucât echipa are nevoie disperată de puncte pentru a se putea salva de la retrogradare.

 

„Un meci din nou foarte important pentru noi, pentru echipă. Un meci pe care trebuie îl pregătim foarte bine. Întâlnim o echipă omogenă, o echipă care în ultimii doi ani și jumătate a avut stabilitate, același antrenor, același lot de jucători în mare parte. O echipă care mai ales pe teren propriu este foarte puternică, dar și noi la rândul nostru ne-am pregătit bine. Trebuie să avem o mentalitate bună, să fim pregătiți, să facem sacrificii, să muncim pe durata întregului joc ca să scoatem punct sau puncta. Fiecare punct este important pentru noi în momentul de față”

Bogdan Andone, antrenor FC Botoșani.

 

În aceste condiții tehnicianul a susținut că fiecare joc trebuie tratat cu maximă seriozitate. Jucătorii au un moral bun după victoria cu CFR Cluj de pe Stadionul Municipal.

 

Dar asta nu e suficient.

 

„E moralul ridicat, ne dă încredere acest lucru, dar în continuare trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să fim la fel de serioși și să muncim la fel de mult”

Bogdan Andone, antrenor FC Botoșani.

 

FC Botoșani întâlnește duminică, 28 ianuarie 2024, Hermannstadt pe Stadionul Municipal Sibiu.