ULTIMĂ ORĂ: VW răsturnat pe o parte, două persoane au fost la un pas de o nenorocire

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Răchiți. În eveniment a fost implicată o singură mașină.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ Botoșani. 

 

Aceștia au constatat faptul că autoturismul era răsturnat pe o parte, iar cele două persoane, care erau în interior în momentul producerii accidentului, au ieșit singure din mașină. 

 

Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.