Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani 

Cosmin Lăutar este un fotograf din Întorsătura Buzăului dar care trăiește în București. 

 

A ajuns la Botoșani pe data de 22 decembrie pentru Parada de Datini și Obiceiuri „Din străbuni, din oameni buni”. 

 

A imortalizat oameni și momente și și-a postat fotografiile într-un grup dedicat de pe Facebook, intitulat „No ordinary eyes”. 

 

Cele aproximativ 80 de imagini surprinse pe străzile din Botoșani s-au viralizat rapid pe rețeaua de socializare având deja 12 mii de reacții, 2,2 mii distribuiri și 390 comentarii. 

 

Parada de Datini și Obiceiuri este unul dintre cele mai așteptate evenimente care au loc la Botoșani. Iar anul acesta prezența numeroasă a botoșănenilor care au ieșit din case pentru a participa la paradă a depășit cu mult așteptările. 

 

Au fost mii de oameni care au ocupat trotuarele și au urmărit spectacolul oferit de cele 36 de formații participante.