AUR zdrobește în instanță toate contestațiile și donează cheltuielile de judecată botoșănenilor nedreptățiți

Organizația AUR Botoșani anunță că va dona toate sumele obținute din cheltuielile de judecată câștigate în urma proceselor intentate de adversarii politici. Banii vor fi folosiți pentru sprijinirea unor botoșăneni care au nevoie de justiție, dar nu își permit un avocat. 

 

Decizia vine după ce Tribunalul din Botoșani a respins toate contestațiile depuse împotriva candidaților AUR, printre care și cea formulată de filiala PNL.

 

„Valul de contestații depuse împotriva candidaților AUR la alegerile parlamentare denotă, pe de o parte, frustrarea pătimașă a celor nevrednici de susținerea partidului și, pe de altă parte, temerea uriașă sădită în sânul adversarilor politici. Tribunalul din Botoșani a respins ca neîntemeiate toate contestațiile și au obligat unii reclamanți, printre care și filiala PNL, la plata cheltuielilor de judecată suportate de AUR”, a declarat Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședintele AUR Botoșani.

 

Potrivit acestuia, sâmbătă și duminică s-a desfășurat un adevărat maraton de soluționare a acțiunilor depuse în instanță împotriva candidaților AUR. Principalul motiv invocat a fost lipsa unei semnături pe listele depuse la Biroul Electoral Județean. 

 

„Pe cât de hilar a fost argumentul contestatarilor, pe atât de revoltătoare este situația generată. Organizația AUR a fost ținută pe loc și târâtă în dispute lipsite de sens sau utilitate, iar magistrații au pierdut timp prețios pentru a lămuri oameni care au făcut din atacuri o adevărată carieră”, a adăugat liderul AUR, lansat în cursa către Senat. 

 

Cătălin Silegeanu a criticat, de asemenea, atitudinea PNL Botoșani, acuzând liberalii că, deși se declară în slujba cetățenilor, preferă să se ocupe de contestarea altor partide, în loc să elaboreze proiecte utile comunității.

 

„Nu poate fi trecută cu vederea nici atitudinea cinică a PNL Botoșani. Cu toate că se declară în slujba cetățenilor, liberalii se preocupă mai cu seamă să perturbe alte partide, să fabuleze și să redacteze contestații, decât să documenteze și să elaboreze proiecte în folosul comunității. Botoșănenii au putut lesne observa miza reală a demersurilor PNL, când viitorii consilieri au vorbit despre prioritatea de a redenumi Sala Polivalentă. Dată fiind și această apetență pentru contestații, este clar că pentru PNL contează mai mult subminarea politică decât nevoile cetățenilor. Iar asta spune multe despre partidul care moare cu <<transparența>> în mână”, a afirmat candidatul AUR.

 

Instanța a decis ca PNL să plătească cheltuielile de judecată suportate de AUR. Întrucât mii de botoșăneni au semnat pentru susținerea candidaților AUR, organizația a decis să folosească acești bani în scopuri umanitare. 

 

„Întreaga sumă care revine în vistieria AUR de pe urma proceselor câștigate în instanță va fi donată unor botoșăneni care au nevoie de justiție și nu își permit să contracteze avocați. Oamenii care suferă o nedreptate sunt îndemnați să contacteze AUR. În următoarele zile, vom acorda audiențe și ajutor pentru cei care prezintă documente justificative. AUR rămâne neclintit în misiunea de a sprijini cetățenii care au nevoie de o voce puternică și de justiție. Este timpul ca botoșănenii să vadă clar cine luptă cu adevărat pentru ei și cine își irosește energia pe jocuri de culise”, a încheiat Cătălin Silegeanu.

 

(comunicat AUR Botoșani)