În aceste momente în biroul vicepreședintelui Liviu Toma are loc o mediere între administratorul rampei ecologice de colectare deșeuri de la Stăuceni și operatorul de salubritate care colectează gunoiul menajer din municipiul Botoşani.
Asta după ce în cursul zilei de miercuri, 7 septembrie, utilajele Urban Serv erau blocate la intrarea pe rampă, reprezentanții societății Diasil Service din Suceava refuzând să le primească pentru depozitare.
Directorul general al Urban Serv a prezentat în cadrul ședinței de Consiliu Local convocată de îndată modelul de contract, al V – lea după obiecțiunile avute și care în continuare prezintă o serie de clauze considerate aberante.
Printre altele, administratorul rampei de la Stăuceni a cerut o garanție financiară de aproximativ un milion de lei, care să fie executată în caz de neplată a serviciilor prestate. De asemenea, s-a estimat prin contractul Consiliului Județean o cantitate mai mare de deșeuri decât este colectată în realitate din municipiu.
Pe de altă parte, există probleme şi în judeţ. La Vlăsineşti de exemplu nu s-a semnat un act adiţional cu firma care se ocupa de ridicarea gunoiului, acesta fiind colectat cu căruţa, depozitat la o rampă intermediară din comună şi apoi ars.
(G.E.)