Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă

Câțiva șoferi s-au ales cu amendă după ce au pătruns cu mașina într-o zonă pietonală.

 

În intervalul 11-13 noiembrie 2024, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii locali din Dispeceratul instituției, prin intermediul camerelor de supraveghere, au fost surprinse fapte de natură contravențională, fiind direcționate patrulele de polițiști locali din teren, în vederea verificării și aplicării măsurilor legale.

 

În domeniul circulației rutiere, polițiștii locali, au aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale, din care cinci cu amendă în cuantum de 600 lei, potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 292/2017.

 

Șoferii au fost amendați de polițiștii locali pentru că au pătruns cu autoturismele în zona pietonală din Centrul Istoric al municipiului.

 

Pentru că accesul este interzis, conducătorii auto au fost sancționați.