Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe 

Bărbatul a fost găsit în propria casă în stare de hipotermie severă în cursul serii de vineri. 

 

Locuiește singur într-o casă din comuna Manoleasa. Uneori mai este vizitat de rude însă în general își poartă singur de grijă la cei 78 de ani ai săi. 

 

Este cunoscut și ca fiind consumator frecvent de băuturi alcoolice. 

 

Seara trecută a fost găsit inconștient din cauza frigului. În primă fază a fost transportat la spitalul de la Săveni. 

Ulterior a fost dirijat către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati Botoșani. 

 

Dr. Ramona Guraliuc, medic lef UPU – SMURD

„În serviciul de urgență a fost adus un pacient de la Compartimentul de Primiri Urgențe Săveni în stare comatoasă cauzată de hipotermia severă. Pacientul de sex masculin prezenta mai multe escoriații la nivelul membrelor”,

 

Medicii botoșăneni au aplicat proceduri de specialitate pentru creșterea temperaturii corporale a bărbatului.