Rudele militarului botoşănean acuzat de traumatizarea unei fetiţe de 8 ani au o altă variantă faţă de cele întâmplate. Fiica şi mama acestuia susţin că totul a fost pus la cale de tatăl minorei.
Reporterii Gazetei de Cluj au fost contactați de sora militarului acuzat că ar fi traumatizat o minoră de opt ani, pentru a relata o altă versiune a poveștii. De asemenea, mama acestuia a acceptat să dezvăluie ce a discutat cu inculpatul la scurt timp după ce a fost arestat.
Anamaria Maxim, sora militarului Marius Constantin ce se află în arest după ce vineri a fost acuzat de corupere sexuală și racolare de minori în scopuri sexuale, susține că tot acest caz este o înscenare pornită de la tatăl fetiței de 8 ani, Titus Sușa, fost coleg de unitate cu acuzatul.
„Tatăl fetiței despre care se spune că a fost traumatizată de fratele meu, a fost și el militar la aceeași unitate unde era Marius. În urmă cu doi ani, a demisionat și a plecat la muncă în Italia, iar acolo a suferit un accident și și-a pierdut ambele picioare. A pierdut totul și acum se răzbună pe fratele meu care în mai puțin de o lună trebuia să se pensioneze. Marius Costantin Maxim a crescut trei fete cum a putut el mai bine după ce l-a părăsit nevasta și l-a lăsat cu datorii de 300 de milioane. Cum să creadă o țară întreagă că el ar fi în stare de așa ceva? Titus Sușa, tatăl fetei m-a sunat cu câteva zile înainte să fie arestat Marius și mi-a spus că fratele meu o va păți. Vineri, când l-au arestat mi-a dat SMS și m-a anunțat. Cum este posibil să facă așa ceva. Să inventeze un asemenea lucru și să mă anunțe că a reușit să îl bage la pușcarie pe fratele meu. Mama mea este terminată”,
Anamaria Maxim, sora militarului.
În altă ordine de idei, mama reținutului a reușit să îl viziteze în arest pe acesta și a transmis pentru Gazeta de Cluj ce susține acuzatul.
„Eu cu iubita băiatului meu, stăteam pe hol așteptând ca polițistul să îl aducă să îl vedem. Am reușit să îi povestim la polițist că tatăl fetei a sunat-o pe fiica mea în Irlanda cu trei zile înainte și că apoi băiatul meu a fost arestat. I-am spus că nu se leagă multe acuzații, iar polițistul ce era la ușă ne-a spus că a auzit-o pe avocata ce se ocupă de caz spunând că dosarul e curat și că nu are pentru ce să îl condamne. În 22 de ani de muncă, băiatul meu nu a greșit cu nimic. El tot timpul a fost un tată grijuliu și responsabil mai ales cu familia lui, deși l-a părăsit fosta soție ca să plece în străinătate”,
Mama militarului.
Aceasta a adăugat că băiatul său a dormit la ea în casă de Paște și de Anul Nou cu nepoata sa de 16 ani şi că niciodată nu a generat vreo problemă. Ea se întreabă de ce tatăl fetei nu a anunţat de prima oară Poliţia despre ceea ce s-ar fi întâmplat şi a preferat să se aştepte şi alte episoade de aces tip?
“Doamne ferește. Este o făcătură! Sunt lucruri ce nu se leagă între ele”,
Mama militarului.
Potrivit mamei acestuia, acuzatul susține că doar a salutat-o pe minoră și a întrebat-o cum se descurcă cu școala având în vedere că urma să înceapă clasa a doua.
”Mamă, nu sunt vinovat. Mi-au întins o cursă. Am făcut contestație. Tatăl fetei mi-a întins cursa”, i-ar fi transmis Marius Maxim mamei sale, iar aceasta i-a recomandat să ceară test cu detectorul de minciuni.
Militarul suferă de diabet și are nevoie de insulină zilnic.