ACCIDENT grav cu o familie de botoșăneni care se întorcea din Germania – FOTOGALERIE

La aproximativ 10 kilometri distanță de destinație, mașina unei familii de botoșăneni a fost implicată într-un grav accident rutier.

 

Se întorceau acasă de departe, tocmai din Germania unde își găsise de lucru capul familiei. Bărbatul se afla la volan și, probabil, pe fondul oboselii, la Dumbrăveni a pierdut controlul autoturismului.

Alarma a fost dată la 2:12 minute. În zonă au ajuns echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ambulanțe.

 

”Duminică dimineața, în jurul orei 2:00, la intrarea în localitatea Dumbrăveni, un autoturism a părăsit partea carosabilă ricoșând într-un șanț și un cap de pod. În urma accidentului au rezultat patru victime, din care una a rămas încarcerată în autoturism. Pompierii militari de la Detașamentul Suceava au intervenit rapid pentru extragerea șoferului din autoturism. Persoanele implicate în accident au fost preluate de ambulanțe și transportate la UPU Suceava”
ISU Suceava pe pagina oficială de FB

Potrivit unui alt cont de Facebook, se pare că unul dintre pasagerii din autoturism a fost proiectat prin parbriz.