100 de liceeni din Botoșani au învățat tehnici de autoapărare în stradă – FOTO & VIDEO

Evenimentul a avut loc la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiul reședință de județ.

 

100 de liceeni din Botoșani au participat astăzi la seminarul „Refuse to be a victim”.

 

Seminarul a fost organizat de către președintele Asociației „Scut Botoșănean”, Bogdan Cărăușu, cu sprijinul echipei „Xtreme Academy”.

 

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a rânduit să ajungem în această zi de seminar. Este un tip de seminar care își propune să ajute copiii în primul rând să nu ajungă în acele situații de pericol, iar dacă sunt forțați să ajungă acolo să poată răspunde cu metode aplicabile. Ne axăm foarte mult pe partea practică și pragmatică a pregătirii pe care le-o putem da tinerilor”,

Bogdan Cărăușu, președinte Asociația „Scut Botoșănean”.

 

Bogdan Cărăușu a mulțumit pentru colaborare echipei „Xtreme Academy”.

 

„Sunt oameni cu pregătire tactică, militară și de arte marțiale și au conceput acest modul foarte bine adaptat unor realități cu care ne confruntăm din păcate în viața de zi cu zi”,

Bogdan Cărăușu, președinte Asociația „Scut Botoșănean”.

 

Tinerii au învățat cum să se apare atunci când sunt implicați în vreun conflict.

„Ne ocupăm cu o disciplină de autoapărare ce vine din mediul militar se numește Krav Maga Kapap. Astăzi nu facem decât să implementăm mici cunoștințe pentru tinerii liceeni din Botoșani vizavi de situația reală din stradă, zona de violență stradală, bullying și diverse zone în care violențele escaladează, mediul intrașcolar.

 

Încercăm să transmitem tinerilor liceeni despre modalitatea de a se apăra în diverse situații de agresiune fizică, tâlhărire, viol, atacuri armate, cuțite și multe alte lucruri bâte, bastoane, lucruri care de regulă le găsim pe stradă, șipcă, băț, sticlă. Chiar dacă timpul e scurt încercăm să aducem un plus de informații pentru tinerii care astăzi au venit la acest seminar în ideea în care își vor dori să aprofundeze și să cunoască cam la ceea ce sunt expuși din punct de vedere al violenței de orice natură și în orice mediu”,

 

Codrin Cota, instructor șef „Xtreme Academy”.

 

Accesul s-a făcut pe bază de înscriere pe lista întocmită de fiecare liceu în parte.