Ziua Naţională a României cam pe dos: Costică şi l-a aranjat pe Gelu în spate, Ovi a uitat coroana PSD-ului, Paul cu suman, Gică cu basca PCR-istă, Ion cu ochelari de soare – GALERIE FOTO

De două-trei ori pe an se umple Piaţa „1 Decembrie 1918” din Botoşani: la festivalurile organizate de Primăria Botoşani şi la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. Luni dimineaţă s-a întâmplat din nou. În jur de 1.000 de oameni s-au strâns pe la ora 10:00 la monumentul închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, care pentru români s-a terminat cu Marea Unire de la 1918.

 


Macaleţi n-a vrut cu Ţigănucă lângă el, Portariuc n-a vrut cu partidul

Un sobor de peste 20 de preoţi, condus de părintele protopop Lucian Leonte, a ţinut o slujbă, după care, asemeni anilor precedenţi, au urmat discursurile oficialităţilor. Au vorbit, pe rând, prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, primarul Ovidiu Portariuc şi comandantul Garnizoanei Botoşani, Lucian Sandu. Au urmat depunerile de coroane, care au provocat câteva situaţii ilare. Astfel, primul reprezentant al Guvernului în judeţ a refuzat să meargă în rând cu subprefectul Gelu Ţigănucă, întorcându-se spre acesta şi aranjându-l la propriu în spatele său. O altă ciudăţenie s-a consemnat în momentul în care s-a depus coroana din partea PSD, când preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, Ovidiu Portariuc, nu a mers alături de ceilalţi colegi.

Maidanezii în centrul atenţiei

Manifestarea a fost tulburată de un protest al deja celebrului Ioan Domonco, dorohoianul făcându-şi loc în primul rând, de unde a afişat o pancartă extrem de critică la adresa clasei politice. El a fost scos imediat de jandarmi şi dus undeva în spate. Nu au lipsit câinii, trei patrupede făcându-şi loc în mijlocul pieţei chiar în timpul acţiunilor oficiale, provocând amuzamentul oficialităţilor. O figură a parte a făcut-o Paul Mustiaţă, directorul adjunct de la Administraţia Financiară Botoşani, care a venit îmbrăcat în costum popular. Pe tot parcursul manifestării câţiva tineri de la PSD Botoşani au împărţit steguleţe din partea parlamentarelor social-democrate, Doina Federovici şi Tamara Ciofu. Prefectul Costică Macaleţi nu a catadicsit să îşi dea jos pălăria nici măcar atunci când s-a intonat "Deşteaptă-te Române", Gheorghe Vâzdoagă a venit cu o bască "made in PCR", iar liberalul Ion Diaconu cu ochelari de soare.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 ACUM: Oficialitățile sărbătoresc Ziua României, s-au adunat la Prefectură – FOTOGALERIE