Cum își răsfață Cătălin Bordea iubita: Comediantul i-a pregătit o surpriză

După o perioadă destul de grea, soarele pare să fi răsărit, din nou, pe strada lui Cătălin Bordea.

 

Comediantul a reușit să treacă peste infidelitatea fostei soții, iar acum este foarte fericit alături de noua parteneră. Își trăiește destul de discret relația, însă, mai "scapă" câte ceva fanilor.

 

Cătălin Bordea s-a fotografiat într-o ipostază inedită, iar fanii l-au felicitat pentru acest lucru, dar și pentru faptul că a găsit puterea de a merge mai departe după o despărțire dureroasă de Livia, care l-a părăsit și s-a afișat cu unul dintre prietenii apropiați ai comediantului.

 

Juratul de la iUmor a mai oferit o șansă iubirii, chiar din vara acestui an, când a fost surprins în ipostaze tandre cu Elena Ardeleanu. Nu a vrut să ofere prea multe detalii, doar că se înțeleg foarte bine și sunt în procesul de cunoaștere, scrie romaniatv.net.

 

Ne știm de puțin timp și încă încercăm să ne cunoaștem. Îmi place foarte mult de ea pentru că e o femeie extraordinară. Luăm fiecare zi așa cum vine și vedem unde o să ajungem. Pare formal. Dar chiar așa este”, declara, în urmă cu câteva luni, Cătălin Bordea.

 

Recent, comediantul s-a fotografiat în lift, cu un buchet de flori în mână și cu un mesaj amuzant.

 

Adu-i flori cum îți aduce ea reproșuri, fără un motiv anume”, a scris bărbatul la descrierea fotografiei, pe Instagram.