Au venit la Botoșani și au „uitat” să mai plece: Doi argentinieni prinși de polițiștii de imigrări cu nereguli

Situația a fost transmisă de către Inspectoratul pentru Imigrări într-un comunicat de presă.

 

La data de 3 octombrie, în cadrul unui control cu forțe proprii, desfășurat în municipiul Botoșani, polițiștii de imigrări au identificat doi cetățeni din Argentina, al căror drept de ședere era expirat.

 

Unuia dintre aceștia i s-a emis o decizie de returnare, cu un termen de plecare voluntară de 15 zile, iar acesta a părăsit deja teritoriul României.

 

Cel de-al doilea a fost îndrumat către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.