Ziarul de Iaşi, atac la imaginea lui Liviu Cîmpanu: "Primadona televiziunilor"

 

Cotidianul „Ziarul de Iaşi” a publicat un articol intitulat "Cîmpanu de la Botoşani" prin care, îl atacă pe senatorul recent dat afară din UNPR, dar şi declaraţiile făcute de acesta, după părăsirea formaţiunii politice. Articolul care se vrea o parodiere a politicii actuale duse de politicienii actuali, nu prea are nici o legătură cu evenimente sau declaraţii politice din Iaşi, însă trimite într-un mod evident ironic la „produşii” amărîtului judeţ Botoşani.
Din cind in cind, ii e dat amaritului judet Botosani sa atraga atentia intregii lumi politice. De data aceasta, privirile s-au atintit asupra senatorului "independent" Liviu Campanu. Motivul? Parlamentarul de Botosani a dezvaluit, in media, cum era sa i se cumpere onoarea. Daca nu ar fi votat motiunea de cenzura initiata de PSD, PDL i-ar fi oferit functiile de prefect, de sef al inspectoratului scolar, de director de vama si chiar de Miss Romania. Toate in acelasi timp. Incoruptibil, dupa cum il arata istoria recenta si figura deschisa, Liviu Campanu a refuzat insa trocul, multumindu-se doar cu rolul de primadona la televiziunile mogulilor. Chiar daca este adevarat ceea ce spune alesul de Botosani, e greu de explicat indignarea generala. De 20 de ani, in politica romaneasca totul e de vinzare. Se cumpara functiile de presedinte de filiala, se comercializeaza sinecurile de la institutiile de stat, se vind locurile de pe listele electorale, se «negociaza» pozitiile din Guvern. Si, mai ales, se cumpara voturile. Asa se face ca turnatorii ajung primari, securistii parlamentari, comunistii pesedisti, liberalii pedelisti, iar lipitorii de afise secretari de stat. Cazul lui Campanu este edificator. Initial liberal, alesul de Botosani a schimbat rapid taberele, (cind PDL parea invincibil), devenind uneperist. Acum, le-a schimbat din nou  , speriat ca, in viitor, nu va mai avea prilejul sa lupte pentru popor. Apoi, daca nu e adevarat ceea ce afirma senatorul botosanean, ce pricini de mirare am mai avea? De 20 de ani, in politica romaneasca se minte cu frenezie. In campaniile electorale, politicienii promit autostrazi, aeroporturi, cai ferate, spitale de urgenta, investitii, locuri de munca, justitie corecta, sanse egale pentru toata lumea si chiar recuperarea tezaurului confiscat de rusi in vremea primului razboi mondial. Regula generala? Nici un sacrificiu nu este prea mare daca averea lor creste. Asa se face ca, gratie eforturilor conjugate ale intregii clase politice, Romania si-a adjudecat definitiv ultimul loc in Europa, la toate capitolele pozitive. La toate cele negative sintem pe primul loc. Ceea ce se intimpla azi in politica romaneasca seamana cu o piesa de teatru foarte proasta. Actori de calitate indoielnica, politicienii mimeaza cumplit de fals sentimentul de patriotism. Atenti mai degraba la semnele cabalistice facute din culise, la replicile bombastice venite dinspre cusca sufleorului, sau la bezelele muzelor, alesii neamului par a se simti in largul lor doar in rolul tradatorului. Regia piesei este simplista, scenariul banal, recuzita minimalista. Mai grav, desi galeria fluiera si arunca uneori cu rosii flescaite pe scena, putini dintre spectatori si-au platit biletul de intrare. Si nu toti detin o invitatie. Sub orice critica, efectele speciale nu au pina la urma decit un singur scop. Perdeaua de fum incearca sa ascunda schimbarea (eventual din mers a) distributiei. In locul actorilor ratati ai PDL se pregatesc sa intre pe scena actorii ratati ai PSD si PNL. Dar piesa e aceeasi. Finalul, previzibil” se arată în articolul publicat de Ziarul de Iaşi.