Zeci de minore s-au grăbit la măritat în acest an

 


Zeci de minore botoşănence au optat pentru altar în locul bucuriilor oferite de perioada adolescenţei în cursul acestui an. Mare parte dintre aceste tinere care şi-au legat destinul de băiatul ales, provin din mediul rural. Numărul minorelor care s-au căsătorit în acest an se menţine cam la acelaşi nivel faţă de anul precedent, fiind înregistrată doar o uşoară scădere. Tinerele sub 18 ani care optează pentru căsătorie trebuie să solicite şi o autorizaţie de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dar şi o serie de alte acte pentru facilitarea procesului de căsătorie civilă. În cursul acestui an, 38 de minore cu vîrste, în medie, de 17 ani, însoţite de părinţi s-au prezentat la DGASPC pentru a solicita dispense în vederea căsătoriei. „Părinţii însoţesc minora atît la noi unde completează declaraţia cît şi la evaluarea psihologică pe care o fac la colegii noştri de la Complex. Prezintă o serie de acte, anchetă socială de la Primărie în care este prevăzut că nu există impedimente la căsătorie, tinerii nu sunt rude sau nu există alte motive, deci se pot căsători, o adeverinţă medicală de la medicul de familie. Tînăra trebuie să aibă peste 16 ani, nu am avut cazuri în care s-au prezentat mai mici”, a declarat Doina Nacu, director economic interimar DGASPC. În general, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Copilului, întreaga procedură de eliberare a documentelor necesare nu durează mai mult de cîteva zile. Anul trecut, în aceeaşi perioadă 44 de fete minore au mers la altar, numărul acestora pînă la finele lui 2009 fiind de 94.