Viviana Sposub are o soră la fel de frumoasă, au fost împreună în vacanță – FOTOGALERIE

Frumoasă, sexy, și talentată, Viviana Sposub i-a fermecat pe toți încă din prima zi în care a intrat în echipa Vorbește lumea... însă mulți nu știu că prezentatoarea are o soră la fel de frumoasă. 

 

În vârstă de 29 de ani, Bianca Sposub este sora mai mare a Vivianei, absolventă a facultății de informatică, ce traiește în prezent în Iași, activând în domeniul IT. 

 

Întoarse recent dintr-o vacanță de familie pe care și-au petrecut-o în Cipru, echipa protv a vrut să știe ce relație are frumoasa prezentatoare cu sora ei.

 

"Ne înțelegem foarte bine, avem o relație specială, dar din păcate de vedem foarte rar. Înainte eram nedespărțite, ieșeam foarte des la petreceri, în oraș sau la evenimente. Acum încercăm să ne vedem când de des putem, când am și eu vacanțe, însă distanța își spune cuvântul." a spus Viviana. 

 

 

 

Desi sunt surori, cele două n-au avut aceleași aspirații și s-au îndreptat spre domenii total diferite. Este evident că mezina familiei "este artista din casă", pe când Bianca a ales un domeniu mai sobru. Cu toate astea, Viviana și Bianca au o relație specială.

 

"Avem o relație specială, discutăm aproape orice, pot spune că este cea mai bună prietenă a mea, dar după mama, pentru că atunci când am ceva de vorbit ea este prima persoană căreia îi spun orice." a adăugat Viviana. 

 

Viviana Sposub (22 de ani) s-a alăturat echipei Vorbește lumea din postura de co-prezentatoare. Noua colegă a Adelei Popescu și a lui Cove este jurnalistă, prezentatoare TV, vlogger și cochetează cu muzica.

 

Viviana a absolvit Intact Media Academy și Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

 

Până în luna iunie a acestui an, Viviana a prezentat rubrica Meteo la un alt post tv, iar acum a acceptat o nouă provocare în viața ei.

 

Special pentru PROTV.RO, Viviana a declarat: ”Mă simt foarte emoționată în această nouă postură. Aseară nu am reușit să dorm deloc, pentru că abia așteptam să se facă ora 8 și să vin aici în platou. I-am cunoscut pe acești doi minunați colegi ai mei și vreau să spun că a fost chimie de prima dată pentru că ne înțelegem foarte bine. Am povestit, am râs, am glumit... Ce pot să spun? La treabă, de acum! Vor fi dimineți cu multe zâmbete, pentru că asta îmi propun să aduc pe chipurile telespectatorilor! Voi face de toate: dansez, cânt, prezint vremea, horoscopul, fac și mâncare și surprizele încă nu s-au terminat. În fiecare zi, colegii mei îmi vor da tot felul de provocări pe care sper să le duc la bun sfârșit”.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store