VIDEO Croitoru, cu bagajele făcute: Voiam din tot sufletul să mă retrag la FC Botoșani & S-au adunat multe

Mijlocașul Marius Croitoru părăsește echipa la care evoluează de două sezoane, motivul fiind prezentat oficial chiar de către acesta: au fost prea multe picături care au umplut paharul.

 

Și aici fostul jucător cu numărul 8 al FC Botoșani, aduce în discuție conflictele avute cu tehnicianul Leo Grozavu, care țin de un an jumătate, dar care au fost până acum suportabile. 

„S-au schimbat multe, dar sunt problemele mele și ale lui Leo, și așa trebuie să rămână, din partea conducerii s-a încercat orice ca Marius Croitoru să rămână, dar nu pot da înapoi, pentru că am cuvânt și am principii în viață care m-au făcut să joc fotbal până acum. Am avut un punct în care nu mai puteam continua, nu la echipă, ci cu Leo. Mi s-a părut normal să plec, un jucător nu este de neînlocuit, nimeni, dar NIMENI nu este de neînlocuit. Voiam din tot sufletul să continui la FC Botoșani, să mă retrag la FC Botoșani, dar s-au adunat prea multe și Marius Croitoru n-a mai putut să reziste”, a declarat fostul mijlocaș.

Marius s-a ferit din a face prea multe dezvăluiri legate de conflictele apărute în vestiar, dar a vorbit despre Leo Grozavu ca despre unul dintre cei mai buni antrenori, fiind cel responsabil pentru nivelul la care a ajuns mijlocașul Botoșaniului:
„Am primit patru sau cinci telefoane de la președinți care mi-au oferit varianta de a continua. Asta se datorează în mare parte lui Leo, eu am învățat multe de la Leo, este un antrenor mare cu un staff extraordinar, este o diferență între ce se întâmplă pe teren și după. Pentru mine, antrenorul Leo Grozavu este unul dintre cei mai buni”.

Referitor la planurile de viitor, Marius Croitoru a fost destul de evaziv, dar a precizat că va continua, cel mai probabil, la o echipă din campionatul Ligii 1.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44423:Croitoru, cu bagajele făcute: Voiam din tot sufletul să mă retrag la FC Botoșani & S-au adunat multe ]]