IMAGINI cum o să arate Drumul Vămii, „bătălie” între firme la licitație 

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat în cadrul ședinței de plen de luni, 30 septembrie, contractul de finanțare din fonduri europene a lucrărilor de modernizare a Drumului Vămii.

 

Contract semnat astăzi

 

„În finalul ședinței de astăzi, stimați colegi, vreau să vă dau o veste foarte bună. Am început mandatul cu Drumul Strategic și îl încheiem cu Drumul Vămii. Am fost primii din regiunea Moldovei care am finalizat lucrările la Drumul Strategic și astăzi suntem primii care semnăm contractul de finanțare din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 pentru realizarea Drumului Vămii și care am demarat licitația de execuție a lucrărilor. Vorbim despre un proiect foarte important cu o valoare de 68 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro reprezintă finanțarea europeană, iar 8 milioane de euro este cofinanțarea pe care va trebui să o asigure Consiliul Județean”, a declarat Doina Federovici în finalul ședinței Consiliului Județean.

 

Drumul Vămii leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și are o lungime de 49 de kilometri. În valoarea de 68 de milioane de euro a proiectului sunt incluse atât lucrările de construcție, cât și serviciile de supervizare și dirigintare, TVA-ul, taxele  și rezerva de implementare. 

 

Interes major din partea firmelor 

 

„Ceea ce a fost dificil am făcut noi și trebuie să fim mândri de acest lucru. Dragi colegi, vreau să vă mulțumesc pentru susținerea pe care ne-ați acordat-o prin votul pe care l-ați dat pentru aprobarea acestui proiect. Vreau să mulțumesc echipei de conducere și celei tehnice de la ADR Nord-Est, domnilor primari, vicepreședintelui Dorin Birta, care are în responsabilitate Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, administratorului public Cristian Nistor, care se ocupă de proiectele cu fonduri europene, directorului de Cabinet, Marius Ilincaru, echipei de proiect din cadrul Consiliului Județean, Direcției de Promovare-Dezvoltare, Direcției Investiții și Achiziții Publice, Direcției Buget-Finanțe și tuturor colegilor din Consiliul Județean care au contribuit la acest proiect. Ceea ce a fost greu am rezolvat, am atras finanțarea, am realizat SF-ul și Proiectul Tehnic, am început procedura de achiziție publică a lucrărilor de modernizare. Noii administrații județene îi rămâne doar să ducă la bun sfârșit investiția”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

 

În cadrul licitației pentru realizarea lucrărilor s-au depus 17 oferte pentru cele trei loturi ale Drumului Vămii. Pentru loturile 1 și 3 s-au depus câte șase oferte, iar pentru lotul 2 s-au depus cinci oferte.