Victorie pescărească! România a bătut clar în Feroe şi s-a calificat la Euro 2016

Echipa naţională de fotbal a României a învins în deplasare Insulele Feroe şi s-a calificat la turneul final Euro 2016 care va avea loc vara viitoare în Franţa.

 

Feroe – România s-a terminat 0 – 3 la Torshavn, Constantin Budescu fiind omul meciului. El a deschis scorul în minutul 4 şi a majorat avantajul în ultimul minut al primei reprize, cu o execuţie senzaţională. Spre finalul Maxim, nou introdus pe teren, a risipit orice emoţii. România merge la turneul final al campionatului european de pe locul II în grupa de calificare, fără să fi pierdut însă vreun meci şi fără să fi primit gol în deplasare. Irlanda de Nord a câştigat grupa, iar Ungaria merge la baraj. La finalul partidei tricolorii au încins hora bucuriei pe teren.(S.B.)