Specialiștii au emis deja prognoza pentru lunile de iarnă: decembrie, ianuarie și februarie.
Mulți români așteaptă cu nerăbdare iarna, iar majoritatea se întreabă când își vor face apariția primii fulgi de nea. Meteorologii EaseWeather au emis deja prognoza meteo.
Este important de precizat faptul că există mari șanse să existe actualizări pe parcurs.
Potrivit specialiștilor, valorile termice se vor situa între 4 și 12 grade Celsius în luna decembrie. Meteorologii au anunțat ploi pe data de 3, 6, 7, 15 și 24, însă vor exista și zile însorite. Vremea va fi destul de rece, dar nu specifică acestei perioade a anului, scrie cancan.ro.
În luna ianuarie, va ploua mai des decât în decembrie, dar nu au fost anunțate ninsori. Temperaturile minime vor fi de 2 grade Celsius, iar cele maxime de 12.
Vremea va fi mai frumoasă în luna februarie. Valorile termice vor fi cuprinse între 5 și 19 grade Celsius.
Mulți români așteaptă cu nerăbdare zăpada și asociază iarna cu fulgii de nea, însă specialiștii au anunțat că va ninge doar pe 3 decembrie și 28 ianuarie. Vestea nu este una bună pentru cei ce visează la sărbători de iarnă ca în povești. Cu toate acestea, există mari șanse ca meteorologii să facă schimbări majore și să vină cu noi precizări.
Iarna va fi mai călduroasă decât în anii precedenți, conform prognozei emise de meteorologii EaseWeather. Potrivit specialiștilor, termometrele vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru sezonul rece. Spunem asta pentru că nu există nicio maximă negativă.