Vești despre autostrada care ajunge aproape de Botoșani: CÂND ar urma să fie gata

De la Botoșani a participat la dezbateri prefectul Sorin Cornilă.

 

Dezbateri la Suceava

Primăria Municipiului Suceava a organizat, marți, de la ora 16:30, dezbaterea publică a raportului privind impactul asupra mediului și  studiul de evaluare pentru Autostrada Pașcani-Su­ceava, care va străbate ju­dețele Botoșani, Iași și Suceava. La dezbatere au participat oficialități din cele trei județe, chiar dacă ponderea cea mai mare a traseului pentru respectivele sectoare ale viitoarei autostrăzi A7 traversează Suceava. 

 

Şedințe asemănătoare se vor desfășura, pe 27 septembrie, în comunele Tudora (județul Botoșani) și Tătăruși (județul ași), însă cea de la Suceava a fost una care, deși nu a durat mult peste o oră, nu a fost satisfăcătoare pentru toți participanții. Unii au spus „cu subiect și pre­dicat” la finalul întâlnirii că și-ar fi dorit-o mai tehnică (primarul Ion Lungu și prefectul Alexandru Moldovan) și cu mai multe detalii.

 

Primarul Sucevei a și propus, printre altele, aceeași soluție a comandamentelor, însă i s-a spus că într-un format electronic acestea se practică deja. Alte discuții și oarecum nemulțumiri deoarece nu s-a aflat un răspuns clar au fost cu privire la prețul estimat și de aici și alte reproșuri – nu neapărat foarte apăsat adresate, dar suficient încât să fie auzite – despre o comunicare mai sigură din partea consultanților cu privire la termenul de finalizare al autostrăzii.

 

Nu e mai puțin adevărat că suma vehiculată de 10 milioane de euro pentru un kilometru de autostradă nu a fost confirmată de nimeni, dar pe de altă parte în condițiile în care studiul de fezabilitate nu este finalizat nici acum este aproape imposibil să fie prezentat în avans un deviz general al lucrărilor. Prin urmare, este de înțeles de ce o sumă cât mai clară nu poate fi comunicată oficial, cu toate că în documentații există diverse sume avansate, dar până un deviz ge­neral nu este realizat, s-a optat pe o manieră mai prudentă privitoare la comunicarea unor sume.

 

Devizul general la faza SF (studiu de fe­zabilitate) ar fi de așteptat poate spre finalul anului în curs. La dezbatere s-a discutat această problemă și s-a atras atenția cu privire la întârzieri și la riscurile de a se pierde finanțarea europeană dacă studiul de fezabilitate nu va fi predat.

 

Activitățile realizate până în prezent sunt totuși destul de avansate. Dacă în urmă cu un an abia trecuse de analiza variantelor de traseu și începeau dificultățile cu investigații geotehnice și studiul arheologic, în prezent acestea sunt finalizate, după cum tot finalizat este studiul topografic iar studiul privind ocuparea terenurilor este gata în proporție de 70%.

 

Termenul de finalizare

 

Printre situațiile care mai ridică probleme cu privire la terenuri este și una de la Fântânele, dar participanții la ședință au spus că sunt în curs de rezolvare. Avizele și acordurile sunt gata în pondere de 80%, iar în privința acordului de mediu procedura a fost parcursă cam 70% în sensul că a fost emisă decizia etapei de încadrare și că se estimează a se obține acordul de mediu luna viitoare.

 

Şi în legătură cu celălalt aspect din partea cărora reprezentanții instituțiilor care au participat la discuții aveau mai mari așteptări – termenul de începere al lucrărilor și de finalizare al acestora – este de menționat că SF-ul contractat de firma AEGIS nu presupune finalizarea contractului, deoarece ar urma și proiectul tehnic de realizat. Asta înseamnă că o viitoare licitație va fi nu pe proiectare și execuție, ci doar pe execuție de lucrări.

 

Când vor începe acestea? Cea mai optimistă variantă este pentru anul viitor în toamnă. Iar asta cu condiția ca să fie terminat anul viitor proiectul tehnic în prima parte iar licitația să nu decurgă cu probleme/contestații. Desigur, este varianta optimistă și poate de aici unele nemulțumiri exprimate la finalul ședinței față de consultanți care din nou nu au „apăsat pe accelerație” cu optimismul. Teoretic, 30 de luni ar trebui să fie termenul pentru realizarea acelor lucrări, scrie obiectivdesuceava.

 

Asta înseamnă că în 2027 va fi gata autostrada, dar o parte dintre reprezentații instituțiilor participante au admis și de data asta că nu doar începerea lucrărilor în toamna lui 2024 este una din condiții, ci și identificarea unei firme de construcții foarte bună, care să se țină de treabă. Deși cei de la firma de consultanță au încercat să spună anumite situații problematice cu privire la bani, prefectul Alexandru Moldovan a replicat că pot fi verificate contractele cu CNAIR, inclusiv acele acte adiționale și că, adevărații perdanți – exprimarea dânsului a fost ceva mai nuanțată – sunt cetățenii din toată zona Moldovei, îndeosebi de la Iași și Suceava.