Mircea Rednic este „pe făraș” după remiza cu FC Botoșani

După ce au schimbat aproape tot lotul în vară, arădenii sunt pe locul 14 în campionat, cu doar opt puncte după nouă runde, iar parcursul nu este pe placul conducerii.

 

UTA a scăpat neînvinsă de pe terenul celor de la FC Botoșani, după ce a egalat în ultimele minute ale partidei, dar chiar și așa scaunul lui Mircea Rednic (61 de ani) se clatină.

 

Conducerea clubului din Arad a început deja să caute un alt antrenor și a luat legătura cu mai mulți impresari, anunță gsp.ro

 

Meciul de la Botoșani, încheiat la egalitate, 2-2, a fost primul pentru Mircea Rednic pe banca tehnică, după infarctul suferit în timpul partidei cu FCSB.

 

Campion al României cu Dinamo și Rapid, Mircea Rednic este antrenorul celor de la UTA Arad din luna aprilie. Până acum a strâns 16 meciuri pe banca grupării arădene.

 

”Meciul a fost de înaltă tensiune, de alt risc. Am început prost. Am făcut mult greșeli. A venit un gol pe o greșeală mică, pe care doar VAR-ul a văzut-o. Prima repriză a aparținut celor de la Botoșani, au avut o circulație mai bună. Ne-au creat probleme, au avut situații.

 

Repriza a doua, jucătorii care au intrat, au făcut diferența. I-am surprins cu jucători din linia a 2-a. Pot să spun că a fost ok. Când rămâi în 10, după cartonașul lui Carp... Îmi pare bine că băieții nu au cedat”,

 

a spus Rednic, după meciul de la Botoșani, potrivit sport.ro

(sursa foto – Fotbal Club Botoșani)