Botoșănenii cu amar în gură, consumatorii de fotbal uluiți de spectacol: Parcă m-am uitat la Bundesliga 

MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a rămas impresionat de meciul Botoșani - Gloria Buzău, scor 3-3.

 

Etapa a 10-a din Superliga a debutat cu un thriller cu 6 goluri. Surprinzător, pe teren au fost ultimele două clasate din Liga 1. Botoșani și Buzău au făcut spectacol în Moldova, au marcat 6 goluri și și-au creat numeroase ocazii.

 

Două reușite au venit chiar pe final. Ongenda a făcut 3-2 pentru FC Botoșani în minutul 89, iar în minutul 90+1 Ișfan a egalat pentru Buzău, cu un șut puternic, în vinclu, de la 16 metri.

 

 

Mihai Stoica, oficialul de la FCSB, a fost impresionat și a comparat meciul cu unul din Bundesliga.

 

 

„Ăsta a fost meci de Bundesliga. Dacă puneai alte tribune, erai în Bundesliga. Așa ceva nu am mai văzut la noi. Sunt meciuri în care se poate întâmpla orice. L-am văzut pe Ciobotariu că s-a bucurat în prelungiri. S-a bucurat prea devreme, că a luat gol imediat”, 

a declarat MM Stoica la gsp.ro

 

 

 

Am crezut în victorie, am marcat, dar a venit acea fază care ne-a tăiat elanul, golul din minutul 91. E o situație grea, eu sunt responsabil de tot ce se întâmplă aici. Va trebui să lucrăm mult la ceea ce înseamnă defensivă. E inadmisibil să primești gol după minutul 90 din nou

- Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani

 

Ambele echipe și-au dorit să câștige. Am intrat mai cu teamă în repriza a doua. Pot să fiu puțin nemulțumit la ce ocazii am avut. La 3-2 pentru Botoșani aș fi vrut să nu pierd, dar gândindu-mă la ce ocazii am avut, sunt puțin mâhnit că nu am câștigat. Băieții merită felicitări! Am făcut însă și greșeli, sper să le rezolvăm.

- Eugen Neagoe, antrenor Gloria Buzău