Vâzdoagă plin de dubii la ședința CJ are un atac către comuna soției lui Verginel Gireadă

Joi dimineață consilierii județeni au fost convocați în ședință extraordinară prin care s-a făcut repartizarea către unitățile administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, pentru anul în curs. Asta după ce, cu o zi înainte a avut loc o dezbatere publică cu primarii județului, în urma căruia au fost operate în jur de șapte modificări.

 

Chiar și după acestea, suma cea mai mare a revenit comunei Mihai Eminescu, adică 450.000 de lei, urmată de Știubieni cu 397.000 de lei. Principalele criterii după care s-a efectuat repartizarea au fost lungimea arterelor rutiere și starea tehnică a acestora. Iată ce a spus Gheorghe Vâzdoagă înainte de vot:
”În urma discuțiilor pe care le-am avut s-au rezolvat câteva probleme punctuale. Rezolvarea acestora nu schimbă datele problemei în sensul în care baza de la care s-a pornit în această repartizare este una incorectă. Aș vrea să amintesc că Guvernul Ponta a alocat Botoșaniului a doua sumă pe țară ca valoare, tocmai pornind de la ideea că starea drumurilor din județul Botoșani este foarte proastă”.
Consilierul județean a reamintit principiile de bază după care s-au împărțit banii care nu ar fi fost întocmai respectate. A oferit exemplul comunei Mihai Eminescu, unde primar este soția deputatului PNL Vergine Gireadă și care, spre deosebire de alte administrații publice locale, s-ar putea lăuda cu o stare a drumurilor bună.
”Eu am un dubiu asupra corectitudinii aprecierii stării drumurilor județene și comunale. Pentru că îmi vine greu să cred că din 27 de km cât are comuna Mihai Eminescu, 27 sunt în stare foarte proastă. Nici un km în stare medie sau bună. Cred că în repartizarea acestor drumuri trebuia să se țină cont și de sumele de bani care au beneficiat UAT-urile, mă refer la OUG 28”, a mai spus Gheorghe Vâzdoagă.
Respectiva ordonanță face de fapt referire la Programul Național de Dezvoltare Locală care a fost implementat în comune precum Cordăreni, Hlipiceni, Mihai Eminescu, Mileanca, Rădăuți Prut, Suharău, Șendriceni sau Ungureni. Cele mai mici sume au revenit comunelor Cristinești (20.000 de lei) și Blândești (21.000 de lei). (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45538:ACUM: Ședință cu împărțeală frățească la drumuri, un sărbătorit taciturn și doi nemulțumiți ]]