În afara acțiunii de combatere a tăierilor nelegale și a comercializării ilicite de material lemnos, polițiștii botoșăneni au efectuat vinerea trecută o razie și în orașul de lângă Vama Stânca.
De această dată au fost responsabili chiar oamenii legii de la Poliția Orașului Ștefănești.
Aceștia și-au unit eforturile cu colegii de la Secția de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești și au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care unitățile economice, de pe raza de competență, își asigura paza obiectivelor pentru reducerea riscului de efracție.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 12 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, trei dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor.