Țurcanu vrea auxiliare pentru copii : Pe Huncă nici cu privirea nu poți să o atingi

Noul an școlar a debutat la începutul acestei săptămâni iar viceprimarul a revenit în spațiul public cu propunerea prin care municipalitatea să subvenționeze materialele auxiliare pentru elevi.

 

Eugen Țurcanu a declarat că a avut această intenție și în 2012 și în 2013 dar și anul acesta, însă fără sorți de izbândă.
Sunt unul dintre consilierii care a făcut tot timpul referire la faptul că în şcoli auxiliarele le cumpără părinţii, chiar câte 8-10 auxiliare pe an la copii. Eu tot am spus să facem un efort noi, ca şi municipalitate, să punem la dispoziţie copiilor de la clasele I-IV acele auxiliare pentru că este clar că manualele nu bat cu ceea ce predau domnii învăţători şi se lucrează foarte mult pe auxiliare, chiar câte două la o materie. Bineînţeles că mut şi surd a rămas domnul primar şi imun la dorinţele atâtor mii de părinţi pentru care aceste auxiliare sunt un efort financiar deosebit”, a declarat Eugen Țurcanu.
Această practică ar fi fost deja îmbrățișată de administrații publice locale din alte județe,  nu însă și la Botoșani unde social democrații ar fi surzi în mod oficial la astfel de sugestii, mai ales din partea Opoziției.
A început deja un nou an şcolar. Trebuia deja să fie luate acele auxiliare din partea primăriei. Am văzut că în alte părţi s-au primit din partea Consiliul Local ghiozdane. Care este învăţământul gratuit în România guvernat de domnul Ponta şi dl Portariuc şi dna inspector general, căreia Doamne fereşte să îi spui ceva, să o atingi cu privirea. Ar trebui ca municipalitatea să suporte integral costurile cu aceste auxiliare. Pe un auxiliar luat la şcoală fără factură ajunge 20-30 lei dar dacă s-ar cumpăra un pachet pe tot municipiul Botoşani şi s-ar face o achiziţie sănătoasă pentru că firmele s-ar bate între ele”, a completat edilul. (G.E.)
CITEȘTE:
 Huncă către prefect : Din păcate încă există școli fără WC și apă curentă