UPDATE: Polițistul de frontieră implicat în accidentul de la Stânca, nu ar fi avut nici o vină – IATĂ ce spun oamenii legii

Accidentul produs în urmă cu puțin timp pe drumul din localitatea Stînca, pare să fi fost provocat de șoferul autoturismului marca VW Polo, în care se aflau cei patru tineri.

 

Oamenii legii demontează spusele martorilor, și, din primele cercetări efectuate de către aceștia, vin cu o primă concluzie. Mașina comisarului din cadrul Poliției de Frontieră Stînca, Constantin Brișcariu, a fost lovită din plin după ce șoferul aflat în celălalt autoturism s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară.
„Impactul este pe sensul de mers al polițistului, cetățenii din Ștefănești au intrat pe contrasens. Impactul este frontal, deosebit de violent, iar victimele nu au putut fi testate cu aparatele etilotest, din cauza rănilor suferite. Din discuțiile purtate cu doctorul de ambulanță, polițistul implicat în accident nu prezenta halenă alcoolică”, a declarat Andi Barbacaru, inspector principal al Serviciului Rutier Botoșani.
Una dintre victime, care prezenta răni deosebit grave, a fost transportată direct către unitatea de urgență din Iași, celelalte ajungând la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani.
În urma anchetei desfășurate de către oamenii legii, urmează a se stabili cauzele exacte ale accidentului și dacă vreunul dintre șoferi se afla sub influența alcoolului în momentul producerii impactului.
(C.B.)
CITEȘTE:
 GRAV! Accident produs de un polițist de frontieră: Persoane prinse între fiarele contorsionate