Un vitezoman DROGAT a fost oprit de polițiști la Botoșani

Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.

 

Joi, 31 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în localitatea Călinești, un autoturism care rula cu viteză peste limita legală.

 

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Brăești. Întrucât avea un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța benzodiazepines.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub  influența substanțelor psihoactive.