Un tânăr care şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook a fost găsit mort, apropiaţii credeau că glumeşte – VIDEO

La aproape două luni după ce a fost dat dispărut de părinţii săi, un tânăr de 24 de ani din judeţul Botoşani a fost găsit mort în liziera unei păduri, la câţiva kilometri depărtare de sat, într-un loc greu accesibil.

 

Căutat de aproape două luni

Înainte să dispară, anunţă Pro TV, tânărul a făcut pe Facebook o postare în care scria că avea de gând să îşi ia viaţa. Apoi i-a spus şi mamei sale. Era negru de supărare că trebuia să aibă grijă zi de zi de oile familiei.
Familia tânărului are o stână, iar de animale se îngrijeau băiatul şi tatăl său. Tânărul a fost văzut în viaţa ultimă oară pe 3 august. Era cu animalele pe câmp, când a postat un mesaj în care îşi anunţa intenţiile sinucigaşe. Prietenii lui au crezut însă că e o glumă. Au sunat-o apoi pe mama băiatului, dar nici ea nu i-a crezut. A doua zi tânărul a fost dat dispărut, iar poliţiştii l-au căutat ajutaţi de câini de urmă. Zadarnic însă.

Mama dă vina pe tata


Într-unul din mesaje, tânărul a încercat să explice motivul gestului său: se plângea că era trimis tot timpul cu animalele şi nici sâmbăta sau duminica nu era liber.


”Din cauza soţului. S-au certat dimineaţa aia şi i-a spus că vinde toate animalele. Băiatul s-a supărat. Băiatul voia duminica liberă, dar el (tatăl) nu voia să îi dea drumul ca se ducea în piaţă. Na, el mai voia şi un liber. Mi-a dat telefon şi a spus: vino că mă spânzur”,


Aurica Chipăruș, mama băiatului.


Ciobanul care l-a găsit acum fără viaţă pe băiat a sunat la 112.


“Sfârşit de viață pentru mine, m-am săturat de jigniri, înjurături şi bătaie de joc, sunt rău cât trăiesc şi o să fiu bun când nu o să mai fiu”, a fost ultimul mesaj al băiatului, care a absolvit liceul agricol din Botoşani.

 

CLICK PENTRU VIDEO

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store