Un secretar de stat din MAI vorbeşte de desfiinţarea Prefecturii

 

Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor Mihai Capră a declarat joi, la Oradea, că MAI are pregatită o strategie pentru reorganizarea administrativ - teritorială, în care actualele instituţii ale prefectului se vor transforma în oficii şi, de asemenea, se vor desfiinţa inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar nu şi structurile operative, relateaza Agerpres.
"Noi am fost solicitaţi să gândim o strategie, în ipoteza în care, din punct de vedere politic, se va adopta decizia de modificare administrativ - teritorială a ţării", a afirmat, într-o conferinţă de presă, oficialul MAI. Strategia merge pe ideea de a crea o Prefectură pe structura judeţului mare, care va rezulta în urma regionalizării, actualele prefecturi din judeţe urmând să se transforme în oficii prefecturale, dar care nu vor avea doar rol de reprezentare, ca până anul trecut, cu doi-trei angajaţi, ci vor fi cu 25 - 30 de salariaţi. Serviciile publice comunitare - paşapoartele şi permisele, nu se vor modifica in nici un fel. "Deci ele vor rămâne în structura actuală. Oamenii trebuie să ştie că nu vor fi nevoiţi să facă drumuri în altă parte decât tot acolo unde se emit actele", a precizat Mihai Capră.
ISU devine direcţie
În ce priveşte Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă, strategia ministerului vizeaza desfiinţarea actualelor inspectorate judeţene cu transformarea lor în direcţii şi crearea unui inspectorat pe structura judeţului mare care va apărea, toate structurile suport fiind comasate în noul inspectorat. Secretarul de stat a accentuat însă că nu vor fi desfiinţate structurile operative. "Nu ne vom atinge sub nici o formă de structurile operative. Deci acolo unde acum sunt gărzi, detaşamente de intervenţii, acestea vor rămâne în structura actuală. Nici la numărul de oameni nu vom umbla, capacitatea operativă va fi păstrată intactă", a precizat Mihai Capră. Legat de structurile de siguranţă şi ordine publică, el a menţionat că există strategii separate: "Colegii mei din minister îşi fac strategia separat. Ceea ce voiam să spun este că, în momentul în care decizia politică va fi luată, noi suntem pregătiţi să trecem la noua formă de organizare administrativ-teritorială".